Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Mihaela Borcea, surpriză romantică de ziua iubitului ei. Sorin Rap s-a emoționat când a văzut gestul partenerei sale | FOTO

Mihaela Borcea i-a făcut o surpriză romantică iubitului ei care împlinește astăzi o frumoasă vârstă. Când a văzut gestul făcut de femeia alături de care își dorește să își petreacă tot restul vieții, Sorin Rap s-a emoționat foarte mult.

Mihaela Borcea, surpriză romantică de ziua iubitului ei, Sorin Rap

Încă din primele secunde ale zilei de astăzi, Sorin Rap a primit urări emoționante și un cadou important de la Mihaela Borcea. Desigur… acestea s-au petrecut în privat și nicio imagine nu a fost făcută publică. Dar… pe Instagram, fosta soție a lui Cristi Borcea nu a vrut să treacă ziua de 23 noiembrie 2020 fără să își “sărbătorească” iubitul. Afacerista a așternut pe cunoscuta rețea de socializare câteva gânduri copleșitoare și i-a făcut o declarație de dragoste partenerului ei de viață; mesajul impresionant a fost însoțit de patru fotografii rare în care apar împreună.

“La mulți ani, iubitule! Tu ești povestea mea de dragoste!! Ești în tot ceea ce fac. În tot ceea ce văd, în tot ceea ce ating. Ești în ceea ce visez. Tu reprezinți cuvintele care-mi umplu paginile vieții în fiecare zi. Nu pot să-ți spun cât de mult îți doresc binele și cât te iubesc!!Iți mai doresc ca Îngerul Păzitor să rămână mereu cu tine, protejându-te de rău și de dificultăți, să te sprijine în momente de disperare și tristețe. Fie ca dragostea noastră să fie acea stea călăuzitoare care îți va lumina calea vieții mulți, mulți ani lungi. Și ține minte că dragostea mea pentru tine este veșnică! Te iubesc!!” este mesajul scris de Mihaela Borcea pe contul ei de Instagram.

Nu rata: Mihaela Borcea a renunțat la Hotel Premier. Impresionantul imobil a fost achiziționat de un afacerist din Dorohoi

Mihaela Borcea și Sorin Rap au plănuit să se căsătorească în vara acestui an

Cei doi parteneri au vorbit despre nuntă și, potrivit unor surse din anturajul lor, vara trecută ei ar fi trebuit să facă o cununie civilă restrânsă. Având în vedere cum a schimbat totul pandemia de coronavirus nu se știe dacă visul lor s-a materializat. Rămâne de văzut însă acest detaliu…

“Mihaela nu a crezut că va mai iubi atât de puternic vreodată. Ea și Sorin chiar sunt suflete pereche, au o relație cum rar există. Se completează, se înțeleg din priviri, nu s-au certat niciodată. Există posibilitatea să facă în această vară cununia religioasă. Însă, cu siguranță va fi ceva discret, departe de țară, fără ca presa să știe”, au povestit apropiații femeii de afaceri în urmă cu nouă luni pentru publicația impact.ro.

Mihaela Borcea are trei copii cu fostul șef de la Dinamo: gemenii Antonia Melissa şi Mihai Angelo, dar şi pe Patrick Borcea.

Vezi și: FOTO | Mihaela Borcea, vacanță idilică alături de iubit

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *