Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Membrii clanului Duduianu îi “taxau” pe maneliști de telefoane, bani și brățări de aur. “M-a secat în inimă”

Amplul dosar în care 13 membri ai clanului Duduinu au fost trimiși în judecată pentru tâlhărirea unor maneliști conține stenograme uluitoare, pe care CANCAN.RO le-a obținut în exclusivitate. Interlopii îi “taxau” fără jenă pe artiști de telefoane, bani ori brățări de aur.

Potrivit documentelor de la dosar, în 11 aprilie 2019, cântărețul Ghiță Adriano a fost audiat de anchetatori, cărora le-a relatat că, la sfârșitul lunii martie 2019, a văzut pe Facebook o postare a lui Bujilă (Florian Dumitru Cristian), în care acesta preciza că o anumită persoană, fără a da nume, vrea să ia 20.000 de euro de la fiecare lăutar. În postare erau enumerați Marius Babanu, Marinică Nămol, dar și el, Ghiță Adriano.

Ghiță Adriano le-a declarat anchetatorilor că nu vrea să mai aibă niciodată de-a face cu Anaser Duduianu

În aceeași dimineață, Adriano l-a sunat pe Bujilă și a aflat că persoana la care făcea referire în postare că ar cere bani este însuși Anaser Duduianu. De asemenea, Adriano a aflat că Anaser l-a tăiat cu cuțitul pe Bujilă, în timp ce se aflau în zona restaurantului Aristocrat.

„Ulterior, martorul Bănică Adrian-Marian s-a întâlnit cu «Bujilă» (Florian Dumitru Cristian), «Leo de la Kuweit» (Gaftone Leonard-Mădălin-Octavian), tatăl acestuia, «Oacă de la Craiova», «Marius Babanu» (Oprea Marian) și «Marinică Nămol» (Marin Marian, împrejurare în care a aflat de la «Bujilă» (Florian Dumitru Cristian) că «Anaser» (Duduianu Florin) pretinde suma de 20.000 de euro de la mai mulți lăutari, respectiv «Leo de la Kuweit» (Gaftone Leonard-Mădălin-Octavian), «Marinică Nămol» (Marin Marian), «Marius Babanu» (Oprea Marian), «Țanca Uraganul» (Velcu Andrei) și «Biju» (Costache Costel), însă nu și de la el.

Martorul afirmă că pe fondul evenimentelor întâmplate, a intenționat să meargă la poliție împreună cu ceilalți lăutari implicați, însă a renunțat la demers întrucât îi este teamă de «Anaser» (Duduianu Florin) și de eventualele repercusiuni din partea acestuia ori a familiei sale. Despre «Anaser» (Duduianu Florin), numitul Bănică Adrian-Marian a declarat că l-a cunoscut prin prisma activității pe care o desfășoară, cea de artist de muzică de petrecere”, se arată în documentele consultate de CANCAN.RO.

Au dat nas în nas

Ghiță Adriano le-a mai spus oamenilor legii că, tot în cursul lui martie 2019, în timp ce se afla la Piața Sălăjan, s-a întâlnit întâmplător cu Anaser, care, invocând că este supărat pe el, i-a cerut să îl însoțească la benzinăria OMV Diham.

„Martorul arată că s-a supus cererii lui «Anaser» (Duduianu Florin) și că s-a deplasat la locație împreună cu acesta și cu un alt individ, pe care îl cunoaște sub numele «Cristi Cioară» (Bolcoș Cristian), cu un autoturism marca KIA, condus de cel din urmă. La stația de carburant, cei trei au intrat în interior, unde au petrecut circa 20 de minute, interval de timp în care «Anaser» (Duduianu Florin) a vorbit majoritatea timpului la telefonul mobil, iar, la un moment dat, acestora li s-a alăturat un alt individ, cunoscut al lui «Anaser» (Duduianu Florin) și «Cristi Cioară» (Bolcoș Cristian)”, spun anchetatorii.

Bujilă și Leo de la Kuweit, două dintre „țintele” interlopilor

Ulterior, toți patru ar fi ieșit din interiorul benzinăriei, iar Anaser i-ar fi spus lui Adriano că vrea un cadou de la el, pentru că nu i-a cerut nimic până în acel moment. Cristi Cioară l-ar fi întrebat pe Anaser ce cadou ar vrea de la Adriano, iar liderul Duduienilor i-ar fi răspuns că vrea două brățări pe care martorul le purta la mână. (NU RATA: ”PORNO-STARUL” ANASER L-A ÎNJUNGHIAT LA RAHOVA PE NEPOTUL UNUI FIOROS INTERLOP)

„Martorul declară că, în acel moment, și-a dat seama că nu are cum să îl refuze și i-a întins mâna pentru a-și alege brățările, «Anaser» (Duduianu Florin) desfăcându-i de la mână două brățări din aur, cu pietricele, de culoare verde, respectiv albastru închis, în valaore de aproximativ 2.000 lei. Ulterior, după ce s-au despărțit, Bănică Adrian-Marian a fost strigat de către «Anaser» (Duduianu Florin), care l-a întrebat dacă are să-i dea niște bani întrucât nu are niciun ban și este amărât, context în care martorul i-a înmânat suma de 300 lei, în bancnote de 100 lei, părăsind apoi locația”, se mai arată în documentele de la dosar.

Intimidat de „comportamentul frumos” al interlopului

Adriano le-a mai spus anchetatorilor că nu a putut să îl refuze pe Anaser, de frică. Deși interlopul nu l-ar fi amenințat, nu l-ar fi înjurat, „din contră, a avut un comportament frumos”.

Martorul a mai precizat că nu dorește să se constituie persoană vătămată sau parte civilă în procesul penal, nu are nicio pretenție materială de la Anaser și nu dorește să mai aibă vreun contact cu el.

Varianta lui Adriano a fost confirmată și de către Bujilă, audiat la 30 martie 2019. Bujilă le-a povestit anchetatorilor că a fost sunat de Adriano, care i-a povestit că s-a întâlnit întâmplător cu Anaser, în stația OMV din zona Diham, unde interlopul l-a „ușurat” de brățările de aur.

Incidentul este probat, de altfel, și cu înregistrările camerelor de supraveghere montate atât în exteriorul, cât și în interiorul benzinăriei, potrivit actelor de la dosar. (CITEȘTE AICI: INTERLOPUL A PĂRĂSIT ÎNCHISOAREA DUPĂ 11 ANI, IAR ACUM… IMAGINI ÎN PREMIERĂ CU „ÎMPĂRATUL LUMII” ÎN LIBERTATE)

Confesiunile unui cântăreț tâlhărit

„ANASER: Bravo! Mă… e GHIȚĂ lângă mine.

BUJILĂ: Ă?

ANASER: Sunt cu GHIȚĂ, cu GHIȚĂ, sunt lângă mine aicea, bombardierul, smardoiul.

BUJILĂ: Lasă-l în pace mă! / (…)

ANASER: Îmi găsești….. îmi găsești câteva treburi cu el?

BUJILĂ: Cu cine?

ANASER: Cu GHIȚĂ!

BUJILĂ: Păi dacă sună, luăm. Cum să nu!

ANASER: Să mor eu!

BUJILĂ: Să moară mama, dacă sună de nu luăm! Să fie omul liber și am luat. Nu-i problemă!

ANASER: Da! Nici un fel de problemă.

BUJILĂ: Da mă, numai să vină! Vine, luăm!

ANASER: Cum să nu vină!”, sunt o parte dintre stenogramele de la dosar.

„Păi alea două brățări, alea sunt 500 euro. Le-a ales și pe cele mai scumpe, băi!”

În urma acestui telefon, Ghiță Adriano l-a sunat pe Bujilă pentru a-i povesti în detaliu pățania cu interlopul.

”BUJILĂ: Ce să fac. Ce faci? Ai plecat de acolo?

GHIȚĂ: Da! Acum am plecat din OMV.

BUJILĂ: Ce vrea?

GHIȚĂ: Ce să vrea mă, bani! Ce să vrea!

BUJILĂ: Păi și nu i-ai zis că n-ai?

GHIȚĂ: I-am zis frate….

BUJILĂ: Poți să faci ce vrei mă, bate-mă, fă-mi ce vrei, nu am!

GHIȚĂ: I-am zis că n-am… dar lasă acum, că n-am, bine! Mi-a cerut și el două… mi-a cerut frumos, două brățări de pe mână.

BUJILĂ: Aha!

GHIȚĂ: M-a secat în inimă. Deja i-am dat 500 euro!

BUJILĂ: Bă ești prost!

GHIȚĂ: Da, mă da. Păi alea două brățări, alea sunt 500 euro. Le-a ales și pe cele mai scumpe, băi!

BUJILĂ: Păi și de ce le-ai.. ai venit cu ele mă,  după tine.  Ești ….

GHIȚĂ: Păi nu am venit mă cu ele, mă. M-a, m-a prins direct, față în față, ne-am văzut direct.

BUJILĂ: Î!

GHIȚĂ: Păi cum! Eu eram dobitoc să vin cu ele la mână?

BUJILĂ: Doamne!

GHIȚĂ: Oricum pe astea cinci pe care le mai am, să moară familia mea de le mai port, niciodată! De nu le las să putrezească. / BUJILĂ: Băi, nu se poate, mă.

GHIȚĂ: Da. Și a zis că până marți vrea și el un…. un Iphone X, la băiatul. (…)”, se mai arată în dosarul care a ajuns pe masa judecătorilor.

(VEZI AICI: PRIMA IMAGINE CU EMI PIAN DUPĂ CE A FOST DECLARAT MORT)

Trimiși în judecată pentru șantaj, tâlhărie, lipsire de libertate

„Prin rechizitoriul din data de 09.11.2020, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București au dispus trimiterea în judecată a treisprezece inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, tâlhărie, lipsire de libertate, distrugere, amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

În perioada octombrie 2017 – iulie 2020 inculpații, cunoscuți în spaţiul social având ca preocupare săvârșirea de fapte de violență, profitând de reputația conferită de apartenența la o anumită familie, prin violențe și amenințare cu acte de violență, au constrâns persoanele vătămate care își desfășoară activitatea în domeniul muzical să le remită sume de bani imediat sau în viitor și să participe în mod gratuit la anumite evenimente viitoare. Amenințările proferate au adus atingeri grave demnității persoanelor care au luat la cunoștință de aceste manifestări.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Judecătoria Sectorului 1 București, cu propunere de menținere a măsurilor preventive dispuse în cauză”, au transmis reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *