Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Olimpia Melinte a împlinit 34 de ani. Actrița și-a etalat sarcina într-o imagine superbă

Olimpia Melinte, actrița din “Vlad”, este însărcinată pentru a doua oară. Interpreta Elizei Dragomir a împlinit 34 de ani și trăiește cele mai frumoase clipe, de când a aflat că va deveni din nou mamă. Vedeta a postat pe contul de socializare o imagine, în care își etalează mândră sarcina avansată.

“A fost o perioadă grea, în care m-am luptat și cu grijile, și cu decepțiile profesionale, care au intervenit în urma restricțiilor de călătorie, și cu multe alte neîmpliniri care au derivat cumva din problemele cu care se confruntă societatea.

Dar acest bebeluș, care crește acum în mine, mi-a adus liniștea și echilibrul de care aveam nevoie și speranța că, totuși, mai devreme sau mai târziu, va fi bine. Primele trei luni mi-au dat mari bătăi de cap. Îmi părea așa de rău că nu mă puteam bucura realmente de ceea ce mi se întâmplă!”, a declarat actrița pentru revista VIVA.

Olimpia a mărturisit cu ce își ocupă timpul în această perioadă. “În timpul liber îmi place să citesc. O să am de pregătit și teza de doctorat, pentru m-am întors la facultate, îmi era dor de cursuri.

Am reușit și am intrat anul acesta la doctorat. Fac sport, călătoresc. Lui Sasha, fiul nostru, i-a plăcut foarte mult perioada asta în care am stat împreună”, a povesit Olimpia potrivit Click.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *