Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

16 surprize ai florei de pe Pământ, care se aseamănă cu glumele unor extratereștri! 

Nimeni nu știe cum arată plantele pe alte planete, deși artiștii sunt gata să și-o imagineze în mod impresionant. În această muncă le ajută fotografiile cu flori exotice, liane și tot felul de baobab, care sunt destule și pe planeta noastră. Mai exact, sunt atât de multe, încât uneori apare un gând – de ce să zburăm undeva, dacă și aici există o mulțime de plante mai puțin obișnuite? Iată câteva exemple de plante, despre care nici nu puteți spune că sunt de pe Pământ:

1. ”Pseudolithos” este o plantă suculentă, frunzele căreia se transformă în bile, ceea ce o face să arate ca o piatră vie.

2. ”Greenovia” este, de asemenea, o plantă suculentă, dar cu petale care ajută la colectarea sedimentelor. Crește în Insulele Canare. Datorită aspectului original, turiștii au furat aproape totul pentru suveniruri.

3. ”Tacca chantrieri” a înflorit și acum putem înțelege de ce această floare este numită ”Liliac”.

4. Camelia care ne vrăjește cu frumusețea ei.

5. Uitându-vă la florile acestei Liane de jad, ați putea crede că acesta este rezultatul unui lucru asiduu în Photoshop. Dar nu! Într-adevăr sunt foarte frumoase.

6. Dacă vă pare că acesta este un desen, atunci ne grăbim să vă convingem de contrariul – acestea sunt adevăratele flori ”Caladium”.

7. Această floare zâmbitoare se numește ”Banksia” australiană.

8. ”Couroupita guianensis” este cunoscută prin faptul că cresc până la mii de flori mari pe un trunchi. Aroma este uluitoare, dar fructele reprezintă o dezamăgire completă pentru stomac.

9. ”Rafflesia Arnoldii” are un miros rar – pute tare a putregai. Această floare uriașă, cu greutatea de 11 kg, parazitează alte plante și primește tot ce este util de la ele.

10. ”Anastática hierochuńtica”, în deșert servea ca indicator meteo încă din cele mai vechi timpuri. În timp ce era secetă, planta rămânea uscată și adunată într-o bilă, dar se deschidea imediat dacă mirosea a ploaie.

11. ”Adromischus”, floarea care este foarte asemănătoare cu creaturile vii extraterestre, își schimbă constant culoarea. La umbră este verde pal, iar la lumină devine maroniu-roșcată.

12. ”Haworthia Cooperi” este renumită pentru frunzele sale cu vârfurile transparente, ceea ce face ca planta să arate ca o grămadă de pietre prețioase. E iubită de grădinari, deoarece este nepretențioasă.

13. ”Huernia”, din familia Asclepiadaceae din Namibia este un cactus-suculent. Adoră clima deșertului, dar nu are spini sau ramificații ale trunchiului. În plus, are mai multe flori.

14. ”Astrophytum caput-medusae”, alias ”Capul Meduzei”, este o plantă unică – nu-i place apa! Crește în deșert și dacă îl udați mai des de o dată pe lună, se va îneca pur și simplu din cauza excesului de umiditate.

15. ”Astrophytum capricorne” are spini răsuciți, pe care botanicii din trecut păreau să le asemene cu coarnele caprelor. A doua caracteristică notabilă – are florile de o culoare roșie intensă, care pot fi văzute dacă îngrijiți în mod adecvat planta.

16. ”Owl’s eye” este și mai asemănător cu flora extraterestră, datorită formei și culorii florii sale. Restul plantei nu are un aspect atât de expresiv, se răspândește de-a lungul solului și se ascunde sub tufișuri de razele soarelui.

Ați dori și dvs o astfel de plată? Așteptăm comentariile cu drag.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *