Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

”7 lucruri pentru care mă consider prea în vârstă – fapt ce îmi place mult!” 

”Recent, fiind la salonul de frumusețe, răsfoiam o revistă și am dat peste un articol din seria ”10 lucruri pe care trebuie să le facă fiecare femeie adevărată dacă vrea să fie fericită”. Autorul insista că fără capacitatea de a purta tocuri de 12 centimetri, de a menține mimica ”poker face” în orice caz și de a întruchipa cu măiestrie imaginea unei zâne fericite a casei, puteți uita de succesul în viață. Mai ales pentru cele femei a căror vârstă a depășit deceniul 4.

Atunci mi-a devenit clar că, în ”puțin peste 30”, cu siguranță nu datorez nimic, mai ales celor străini. Aș dori să le spun cititorilor despre lucrurile pentru care mă simt prea în vârstă, fapt ce mă face fericită:

1. Să faci prin casă ceea ce nu îți place sau nu știi cum.  

La 37 de ani, în sfârșit mi-am recunoscut că nu-mi place și nu știu să gătesc și am angajat un asistent. Prietena a pufnit, spunând că, mâncarea pe care o pregătesc străinii emană energie rea. Dar, mai ales mama mea m-a surprins: a spus că este foarte fericită. De ce? Pentru că în sfârșit voi înceta să mănânc fast-food și alte mâncăruri făcute în grabă și voi avea întotdeauna primul fel de mâncare în frigider.

Dacă aș fi recunoscut că nu știu să gătesc și aș fi neglijat părerile altora, viața mea ar fi devenit mai ușoară deja de mult. Această soluție mi-a adus nu numai confort, ci mi-a permis și să economisesc bani, pentru că acum nu cheltui bani pe tot felul de gustări și alimente semifabricate. Sunt deja mare, nu trebuie să mă impun să fac ceea ce sufletul meu nu dorește.

2. Să mă rușinez de starea mea civilă. 

Tezele: ”fiecare femeie vrea să se căsătorească” și ”nu ai născut – viața ai trăit-o degeaba” sunt învechite deja. Cu toții avem propriile noastre idei despre frumusețe, inclusiv despre familie. Nu trebuie să inventez scuze pentru că nu vreau un al doilea copil. Orice femeie singură, cu vârsta de peste 30 de ani, are tot dreptul să nu asculte toate aceste conversații fără tact, ce se referă la ”ai stat prea mult printre fete” și ”trebuie să te măriți”.

3. Să te compari cu ceilalți. 

”Ana pleacă în Anglia la stagiune, Oana a născut al treilea copil, iar Georgeta a cumpărat un apartament în centru”, îmi povestește prietena mea Maria despre ultimele știri despre foștii noștri colegi de clasă. Anterior, probabil aș fi găsit un motiv de invidie în acest mesaj, deoarece prietenii mei într-adevăr sunt superbi, dar acum sunt doar bucuroasă pentru ei, pentru că fiecare și-a realizat visul.

Acum nu mai am dorință să particip la o cursă sub deviza ”Prima, mai băun, mai puternică!” și nu voi concura cu cei care au o viață de succes, cu cel care pleacă în vacanță într-o țară de vis sau cu cel care câștigă mai mulți bani. Nu are rost să pierdem timp și energie în acest sens. Îmi compar viața mea de acum cu ceea de 5 ani în urmă și văd progrese. Acest lucru este suficient pentru a mă simțiți fericită.

4. Să port lucruri incomode. 

La 22 ani, purtam pantofi cu toc înalt, mergeam o oră în autobuz pentru a ajunge la birou, petreceam mai multe excursii, fiind pe picioare toată ziua și credeam că totul este în ordinea lucrurilor. Am vrut să arăt uimitor în orice situație, așa că purtam colanți de nailon chiar la -30°C, lingerie dantelată și nu-mi stricam coafura cu căciula nici măcar la cel mai furtunos vânt.

Acum port doar acele lucruri, în care mi-i confortabil în primul rând și abia apoi frumoase, elegante. Dacă îmi place vreo haină vizual, o încerc mai întâi prin atingere, stabilesc cât de plăcut este materialul și citesc compoziția. Oricât de actual ar fi modelul, chiar și în ciuda reducerilor incredibile, nu voi măsura articolul făcut din materiale sintetice spinoase. Este în regulă să te iubești și să ai grijă de propriul confort. Acum deja pot!

5. Să mă adaptez după standardele de frumusețe. 

Înainte, îmi doream foarte mult o siluetă cu parametrii 90-60-90, dar realitatea este că, nu am avut-o niciodată și nici nu va fi. Îngrijorarea cu privire la siluetă este lipsită de sens, ca și îngrijorarea referitor la mărimea piciorului meu, ce e 40, care nu se va transformă niciodată în 37. M-am acceptat așa cum sunt, în mărimea mea confortabilă 46 și îmi subliniez demnitatea cu haine potrivite, fără a suferi din cauza unor idealuri de neatins.

Prietena mea Maria cântărea 100 kg. Fostul ei soț a numit-o ”vacă” și a obligat-o să stea doar pe hrișcă și apă, dar la un moment dat Maria și-a dat seama că îi place mai mult să mănânce ceva delicios, decât acest om tiran. După divorț ea a mers la ore de dansuri orientale, la care visase de multă vreme, și-a vopsit părul și și-a aruncat toate hainele informe în care soțul ei o îndemna să-și ascundă kilogramele în plus.

Acum are foarte mulți cavaleri. Totul pentru că Maria s-a îndrăgostit de ea însăși. Apropo, are aceeași greutate. Este o fată fermecătoare, veselă, alături de care este bine și confortabil, care te atrage ca un magnet. Fiecare femeie este frumoasă dacă îi place reflexia sa în oglindă. Iar cifrele de pe cântar nu mai contează.

6. Timidă de modificările legate de vârstă. 

Femeile mereu au fost învățate să-și ascundă vârsta și să se rușineze de ele însăși. Dacă urmez moda, ar trebui să urmăresc să arăt cu 10 ani mai tânără, să-mi vopsesc frenetic părul argintiu și să-mi pun un kilogram de ”tencuială” pe față, ca să-mi ascund ridurile. Dar pentru ce? Îmi e confortabil în vârsta mea, nu văd nici un motiv să-mi fie rușine de ea.

La 37 de ani, am încetat să-mi vopsesc părul: sunt niște fire cărunte, păi și lasă-le să fie. Mi s-a părut că nu erau atât de vizibile. Am fost surprinsă că unora nu le place părul cărunt. Odată, într-un magazin, vânzătoarea mi-a spus în glumă:

– Avem promoții la vopseaua de păr, nu doriți?

– NU! Nu consider că părul cărunt este ceva rușinos. La fel și ridurile. Iar dvs de ce părere sunteți?

7. Să pun interesele altora mai presus de ale mele. 

Mergând la magazin să-mi cumpăr blugi, reveneam cu o grămadă de tricouri, rochii, pantofi…pentru copil. Soțul a întrebat: ”Dar unde sunt blugii?” Am uitat de mine. Le cumpăr altă dată. Acum am devenit mai deșteaptă: mă duc la băcănie, îmi iau o prăjitură în locul celei de-a suta păpuși pentru fiica mea și o mănânc cu conștiința curată. Nu-mi este rușine: așa îi cumpăr copilului meu o mamă bună.

În tinerețe mi se părea că problemele celorlalți ar trebui rezolvate în primul rând, iar ale mele după. Să ajut un coleg de muncă, să dau ultimii bani prietenei mele pentru o haină nouă, apoi stau fără bani o săptămână până la salariu – o făceam ușor. Dar acum mi-am dat seama că în viață, ca în avion, trebuie mai întâi mie să-mi pun mască de oxigen. Prin urmare, nu-mi mai pot ignora propriile interesele.”

Care din acele lucruri pe care în tinerețe le-ați considerat obligatorii, cu vârsta vă permiteți să nu le faceți? Așteptăm cu drag comentariile dvs.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *