Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Nelu Tătaru, despre felul în care se realizează testele COVID în țară. A explicat de ce în unele județe sunt raportate puține cazuri de coronavirus

România se află într-o perioadă destul de grea. Se înregistrează zilnic numeroase noi cazuri de îmbolnăvire, iar în multe dintre județe au fost impuse restricții dure. Cu toate acestea unele județe reportează considerabil mai puține cazuri comparativ cu restul țării. Nelu Tătaru a oferit o explicație pentru această situație.

Nelu Tătaru a fost întrebat care este explicaţia pentru care în unele judeţe se fac considerabil mai puţine teste pentru depistarea infecţiilor cu SARS-CoV-2 decât în alte judeţe. Acesta a declarat că în realizarea testelor se respectă o anumită procedură și sunt prioritare anumite categorii de persoane. (CITEȘTE ȘI: CUM SE VOR DESFĂȘURA SĂRBĂTORILE DE IARNĂ. NELU TĂTARU, MESAJ TRANȘANT: „NICI NU VREAU SĂ MĂ GÂNDESC LA CRĂCIUN!”)

„Este normal să păstrăm un anumit algoritm. Noi testăm în baza unei definiţii de caz şi a anumitor criterii pe care avem impuse: cămine de bătrâni, cei care sunt instituţionalizaţi, cei care îngrijesc, tot ce înseamnă pacient oncologic, transplant, tot ce e imunodepresat, ce înseamnă dializă, tot ce înseamnă personal medical cu simptomatologie, tot ce înseamnă femei însărcinate care intră sau ies din carantină sau izolare.

Sunt mai multe criterii şi tot ce reiese din ancheta epidemiologică – cel care este pozitiv, contactul direct sau simptomaticul. În contextul în care avem o solicitare de recoltare trebuie să fie recoltare şi trebuie să fie o analiză a acelui test. În condiţiile în care noi avem un ordin de ministru şi specificăm că în 24 de ore acel test trebuie să fie lucrat şi să avem şi un rezultat, ar trebui să existe”, a explicat Nelu Tătaru, marți seara, potrivit news.ro.

Județe cu un număr mic de teste

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că a cerut o evaluare pentru a vedea în ce măsură în teritoriu sunt respectate criteriile după care se face testarea celor suspectaţi de infectarea cu COVID. Acesta a mai spus că laboratoare care nu respectă regulile vor fi excluse din protocolul de testare. (VEZI ȘI: NELU TĂTARU, DESPRE INTRODUCEREA LOCKDOWN-ULUI PARŢIAL ÎN CAPITALĂ: „ESTE FOARTE GREU DE REALIZAT”)

„În aceste judeţe sau localităţi, ori nu există o recoltare, ori nu există testul acelei recoltări, ori nu există o activitate a unui laborator. Noi am solicitat mai multe evaluări în acest moment pentru fiecare judeţ în parte, pentru fiecare laborator care respectă aceste criterii. În măsura în care nu respectă aceste criterii nu vom mai avea în listă pentru a participa la această testare”, a mai spus Nelu Tătaru.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *