Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Suntem intr-un veritabil val doi al pandemiei. E nevoie de rezerve de medicamente

Presedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, seara, inainte de videoconferinta cu membrii Consiliului European pe tema masurilor privind gestionarea pandemiei COVID-19, ca suntem intr-un veritabil val doi al pandemiei si este nevoie de solidaritate, mai ales in privinta rezervelor de medicamente.

Klaus Iohannis a declarat joi seara ca solidaritatea este cuvantul de ordine al acestei perioade, mai ales daca ne uitpm la cifrele raportate zilnic in majoritatea statelor europene, in ceea ce priveste pandemia.

„Ne aflam, din pacate, intr-un veritabil val doi al pandemiei, iar daca ne uitam la cifrele raportate zilnic observam ca se inregistreaza recorduri negativ la nivelul tuturor indicatorilor in majoritatea tarilor europene. La nivel european, efortul de a reduce curba infectiilor trebuie sa fie unul colectiv pentru ca pana cand nu vom fi cu totii in siguranta nimeni nu va fi cu adevarat ferit de pericolul contaminarii. Solidaritatea este cuvantul de ordine si cred eu, cheia care ne va permite sa depasim aceasta teribila incercare”, a spus Iohannis.

Potrivit acestuia, schimbul de informatii si bune practici intre statele membre trebuie accelerat si este nevoie in continuare de o coordonare sporita in multe domenii, precum si de masuri urgente pentru a raspunde adecvat la noul val al pandemiei.

Iohannis a precizat ca va discuta cu cu membrii Consiliului European, in videoconferinta de joi seara, elemente relevante din perspectiva gestionarii coordonate a pandemiei de COVID-19, cu accent pe stadiul achizitionarii de medicamente necesare tratamentului, procesul de achizitie de vaccinuri, strategiile de testare, recunoasterea reciproca a testelor, abordarea privind carantina si urmarirea contractelor transfrontaliere.

„Eu mi-am propus sa subliniez in fata partenerilor europeni importanta asigurarii unei bune functionari a pietei unice si a liberei circulatii in cadrul UE. Totodata, vom discuta despre necesitatea asigurarii de resurse adecvate si suficiente de medicamente si echipamente medicale in toate statele membre. Avem experienta primului val, cand achizitionarea acestora a fost extrem de dificila si pana la urma foarte costisitoare, iar acum trebuie sa luam toate masurile necesare pentru a evita o situatie similara. Solutii sunt si le voi reaminti si in cadrul reuniunii. Ma refer la rezervele de stocare si achizitiile comune care s-au dovedit deosebit de utile”, a mai spus presedintele Romaniei.

Presedintele a mai spus ca un alt subiect important al videoconferintei de joi seara il reprezinta masurile specifice legate de testare, izolare si carantina precum si de strategia vaccinurilor la nivelul statelor membre.

„Este absolut necesara o abordare cu unitara la nivelul tuturor tarilor din UE prin convenirea unor criterii si instrumente comune in ceea ce priveste recunoasterea reciproca a rezultatelor testelor. Cu privire la vaccinul anti-COVID-19, odata ce va deveni disponibil, speram cat mai repede, el va fi furnizat catre toate statele membre. Este, insa, nevoie si voi sublinia acest lucru, de cresterea finantarii disponibile in cadrul instrumentului pentru sprijin de urgenta pentru a permite sporirea surselor de aprovizionare cu vaccinuri”, a mai spus presedintele.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *