Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

La 1 an și 5 luni, băiețelul lui Ștefan Bănică Jr. seamănă izbitor cu celebrul lui bunic

Lavinia Pârva și Ștefan Bănică Junior și-au scos ”minunea” de băiețel la plimbare! Cei doi artiști au ales Parcul Bordei, din Capitală, acolo unde au ajuns îmbrăcați sport și “echipați” cu măști de protecție, ca orice alți părinți responsabili. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile de colecție. 

În brațele mămicii sale, Lavinia Pârva, micuțul s-a bucurat din plin de razele de soare și de timpul numai bun pentru o plimbare printre copacii care încă nu și-au lepădat frunzele. Fiul celor doi cunoscuți artiști și-a „împărțit”, în acea zi însorită, părinții! Asta pentru că Ștefan și Lavinia au venit fiecare cu mașina lui, iar Alexandru, micuțul de numai un an și cinci luni, a ”ales-o” pe mama lui să-l conducă înspre parc. Ajunși la destinație, au tras mașinile lângă bordură și au făcut primii pași. Lavinia Pârva a fost aceea care l-a purtat pe băiețel în brațe și a fost conectată din plin la toate emoțiile lui.

Micuțul Alexandru, în brațele tatălui său, seamănă cu celebrul bunic, Ștefan Bănică Senior

Dovada clară că gena bunicului rămâne în familie

Iar micuțului i-au plăcut la nebunie plimbarea și soarele! Râde chiar din toată inima la un moment dat, iar imaginile pe care CANCAN.RO vi le prezintă sunt de-a dreptul emoționante. Mai mult, seamănă izbitor cu celebrul său bunic, în special când zâmbește! E clar, gena marelui artist care a încântat atât de mult în sălile de spectacole și pe micile ecrane rămâne în familie!

La un moment dat, Ștefan a dat semnalul: adunarea! Și-a condus soția către mașina ei, unde a ajutat-o cu câteva bagaje, dar și să aranjeze mai bine scaunul pentru Alexandru. Când totul a fost în regulă, s-a întors către bolidul lui. Ștefan și Lavinia au plecat către casă, dar nu aceea era prima destinație. Cântărețul a oprit la o spălătorie, client fidel, se pare. A lăsat mașina acolo, pe mâini bune, a urcat apoi alături de soția lui și, în scurt timp, au ajuns acasă. Acolo, Ștefan a fost părintele care s-a ocupat de băiețel. L-a luat în brațe, în timp ce Lavinia a aruncat un ultim ochi în mașina ei. Cei doi aveau să se retragă apoi în locuință.

Lavinia și Ștefan au făcut nunta în secret, în Bulgaria

Lavinia Pârva și Ștefan Bănică Junior aveau să se căsătorească în secret în toamna anului 2017, dar totul s-a aflat mult mai târziu. Cei doi au plănuit marea surpriză pentru invitați, rude și prieteni apropiați. Evenimentul a avut loc la Balcic, în Bulgaria, iar invitații au crezut că merg la un mare chef pe care artistul urma să-l dea de ziua lui. Au ajuns la hotelul unde închiriase Ștefan și s-au trezit în fața marii surprize: era, de fapt, nunta! (VEZI AICI: CUM ARATĂ SOȚIA LUI ȘTEFAN BĂNICĂ JR. ÎN COSTUM DE BAIE, DUPĂ CE A SLABIT 30 DE KILOGRAME)

Lavinia Pârva și Ștefan Bănică Junior au fost la plimbare în parc, alături de micuțul Alexandru

Lavinia avea să dezvăluie apoi și motivul pentru care ea și Bănică Junior au ales să se căsătorească la Balcic. „Am descoperit în Bulgaria un loc de care m-am îndrăgostit şi mi-am dorit să fac acest pas acolo. Sunt nişte locuri extraordinare. Ne-am dorit să facem acest lucru discret, am avut alături de noi persoanele care ne iubesc cu adevărat”, spunea soția reputatului artist.

Care, la rândul lui, a punctat, la emisiunea „Dincolo de aparențe”: ”Ne-am căsătorit, este un lucru normal, nu cred că trebuie făcut cu surle şi trâmbiţe, nu este genul nostru. S-a întâmplat într-un loc mai îndepărtat, i-am avut aproape pe prietenii noştri. Lucrurile importante trebuie trăite şi păstrte în intimitate pentru a te simţi bine, nu să fie un stres permanent. Ştiu că poate sună egoist ce spun, dar eu asta cred cu adevărat!”

Ștefan Bănică Junior avea să anunțe minunea

Ștefan Bănică Junior anunța, la finalul anului 2018, că Lavinia îi va dărui un urmaș. „Doamnelor şi domnilor, vă spun de fiecare dată, viaţa este frumoasă. Încercaţi să vă bucuraţi de ea pentru că şi eu fac acelaşi lucru. Încerc. Nu ştiu dacă îmi reuşeşte. Şi, pentru că astăzi este ziua fetiţei mele Violeta, o să cânt pentru ea, împlineşte 11 ani. Iar Moş Crăciun mi-a mai adus o surpriză extraordinară şi am să spun astă seară… Şi faţă de colegii mei, nici ei nu ştiu. Dumnezeu mă încearcă şi am să fiu tată pentru a treia oară“, a fost anunțul cântărețului. (CITEȘTE ȘI: ȘTEFAN BĂNICĂ JR. A “RĂVĂȘIT” PARCAREA X FACTOR, CU UN BMW X5 ȚIPLĂ DE 80.000 € ȘI O SEXY-“ASISTENTĂ” BLONDĂ NOU-NOUȚĂ)

În luna mai a anului trecut, Lavinia Pârva devenea mămică pentru prima dată. Avea să aducă pe lume un băiețel, Alexandru, perfect sănătos, în mare discreție, la o clinică privată. „Venirea pe lume a lui Alexandru, când aveam 51 de ani, o percep ca un cadou, pe care mi l-a făcut Dumnezeu. Şi atunci, probabil, sunt mai relaxat. Aşa că nu ştiu dacă e vorba de experienţă sau de înţelegere a lucrurilor. Ştefan şi Violeta au ştiut să se adapteze şi să-l facă pe Alexandru să se simtă iubit, iar Lavinia, pentru ei doi, este cea mai bună prietenă. Este un pitic cu personalitate, iar Lavinia este extrem de implicată, ca mamă, în creşterea lui”, spunea ceva mai târziu Ştefan Bănică Jr. pentru revista Viva.

Ştefan Bănică mai are o fetiţă, în vârstă de 12 ani, din căsătoria cu Andreea Marin (2006-2013) şi un băiat în vârstă de 17 ani, Radu Ştefan Bănică, dintr-o relaţie de cinci ani cu Camelia Constantinescu.

Lavinia, cu micuțul în brațe, și Ștefan, la pas, în apropiere de Parcul Bordei

Cariera marelui actor Ștefan Bănică Senior

Talentul lui Ștefan Bănică Senior a fost ”citit” de când era doar un puști. Înclinațiile sale artistice i-au făcut loc în corul de copii de la Radio, apoi a jucat în spectacole de teatru pentru şcolari. A absolvit Institutul de Teatru din Capitală în 1955, la clasa profesorului Alexandru Finţi, iar pe timpul studenţiei a făcut figuraţie la teatrele bucureştene. (NU RATA: ANDREEA MARIN, RELAȚIE INCREDIBILĂ CU FIUL LUI ȘTEFAN BĂNICĂ JR. „E PARTE DIN SUFLETUL MEU ȘI DIN VIAȚA MEA”)

A jucat la Teatrul CFR – Giuleşti, la Teatrul Regional Bucureşti, pe scena Teatrului Bulandra, dar și la Teatrul Regional Bucureşti! Cel mai iubit dintre pământeni (1993), Harababura (1990), De ce trag clopotele, Mitică? (1982), Singur printre prieteni (1979), Nea Mărin miliardar (1978), Cianura şi picătura de ploaie (1978), Septembrie (1978), Fair Play (1977), Păcală (1974), Proprietarii (1973), Brigada Diverse intră în acţiune (1970), Brigada Diverse în alertă (1971), Cântecele mării (1970), Vin cicliştii (1968), Zile de vară (1968), Împuşcături pe portativ (1967), Tunelul (1967), Golgota (1966), Dincolo de barieră (1965) sunt o parte din filmele în care maestrul a încântat. Ştefan Bănică a murit pe 26 mai 1995. Avea 62 de ani.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *