Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Bogdan, un tânăr de 33 de ani din Vaslui, a fost răpus de coronavirus deși nu avea alte boli cronice

Bogdan, un tânăr de 33 de ani din Vaslui, a fost răpus de coronavirus deși nu avea alte boli cronice. El se întorsese recent în țară, după ce o vreme a fost plecat în Marea Britanie.

La 33 de ani, Bogdan Andrei a murit pe un pat de spital de la Terapie Intensivă. Tânărul nu suferea de alte boli cronice, iar rezultatul testului pentru coronavirus făcut cu câteva zile înainte să moară ieșise negativ.

În momentul internării, Bogdan prezenta simptome specifice COVID-19. A fost internat într-un spital din Vaslui, unde a stat două săptămâni la Reanimare. Ulterior, acesta a fost transferat la un spital din Bârlad. Pe data de 29 septembrie, rezultatul testului pentru coronavirus i-a ieșit negativ.

Tânărul era însă în comă, intubat. Virusul îi atacase principalele organe, plămânii si rinichii. Potrivit cadrelor medicale, pacientul avea insuficiență renală acută, insuficiență respiratorie și hiponatremie, adică nivel redus de sodiu în sânge.

Starea lui de sănătate s-a agravat rapid, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *