Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Monica Roșu este însărcinată pentru prima dată. Când va naște fosta gimnastă

Invitată în platoul emisiunii Vorbește lumea, fosta gimnastă Monica Roșu a anunțat că este însărcinată pentru prima dată. Ea a povestit despre momentul în care a aflat că este gravidă. Vedeta a fost invitată la Vorbește lumea, emisiunea de la PRO TV prezentată de Adela Popescu și Cove, și a făcut marele anunț.

“Undeva în mai s-a întâmplat fericitul eveniment. Ne întorsesem de la mare. Fusesem câteva zile la mare în iunie. Aveam așa niște senzații destul de ciudate. Ba eram happy, ba mă durea burtica. Am avut un moment de febră. Am zis că ceva nu este în regulă.

Eu nu făceam febră. Durerile de burtă și de spate existau, dar în rest nimic. Am ajuns acasă. Mi-aduc aminte că eram la spălătorie. Mă oprisem să spăl mașina, și am zis să intru într-o farmacie de lângă să iau un test. Când am ajuns acasă, Vlad m-a văzut cu testul.

Nu mai puteam să-i spun că e doar așa, să-l am în baie. L-am făcut. Am văzut cele două liniuțe. Au apărut aproape instant. Nu mai scoteam niciun sunet și m-a întrebat ce s-a întâmplat. M-am dus cu testul în living. Amândoi ne-am înroșit. Așa am aflat. Nu am putut să pregătesc nimic”, a declarat Monica Roșu la Vorbește lumea, potrivit VIVA!

Fosta gimnastă a declarat că nu știe cum va naște, însă va ține cont de recomandarea medicului care îi monitorizează sarcina.

“O să nasc așa cum îmi va recomanda medicul. Nu exclud nici varianta de a naște natural, dar nici varianta de a naște prin cezariană. Probabil că vom vedea cum va decurge sarcina.

Mai așteptăm. Momentan nu sunt 100% hotărâtă. Aș înclina către cezariană, dar dacă totul este bine, luăm în calcul și varianta de a naște natural”, a mărturisit Monica.

“Nu știm ce va fi. La nume, ne mai uităm la seriale și spunem ce ne place. Dacă va fi băiețel, mi-a plăcut de foarte mult timp numele David.

Știu că este un nume foarte folosit, majoritatea copiilor din România îl au. Pentru fată n-am luat cumva în calcul varianta asta. (…)

Îmi plac numele simple, cu rezonanță, să se pronunțe ușor și în română, franceză, engleză. Alma, Daria, Medeea, Timeea, le am de mult timp, nu de acum. Avem timp să ne gândim.

Probabil vom alege și când îl/o vom vedea la spital. Ne dorim să ducem sarcina cu bine până la capăt. Să ne bucurăm de perioada aceasta frumoasă”, a mai spus Monica.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *