Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

FOTO | Ce a apărut la mormântul lui Emi Pian la o lună de la moartea sa

La o lună de la moartea lui Emi Pian, rudele încă îl plâng pe fostul lider al Duduienilor.

La începutul acestei luni, mai mulți nepoți al lui Florin Mototolea au fost filmați în timp ce se aflau la mormântul lui Emi Pian. 

Cei mici își declarau iubirea față de cel care a avut grijă de ei.

„Tu ai fost pentru noi ca un tată”

„Te iubim, Emi, unchiul nostru. Tu ai fost pentru noi ca un tată, nu o să te uităm niciodată. Ai avut grijă de noi, ne-ai crescut, tu ne-ai dat mâncare, tu ne-ai îmbrăcat, ne-ai băgat mâncare în gură. Te voi iubi până mor”, spuneau copiii.

Emi Pian, pe numele lui, Florin Mototolea, a fost înmormântat pe 9 august. Familia celui care a fost lider al clanului Duduienilor, dar și sute de interlopi l-au condus pe utimul drum.

Cristina, văduva lui,  a vorbit acum două săptămâni prima dată public despre cum se simte după pierderea soțului ei, pe care l-a iubit foarte mult.

„De ce am ieșit să vorbesc? Pentru că mă doare inima, mă doare sufletul, am trei programe pe zi. Plâng dimineață, plâng la prânz și plâng seara. Și nu plâng, urlu! Și mă doare faptul că nu mai sunt nici frații mei lângă mine. Vorbesc de cumnații mei.”, a declarat Cristina.

Mai mult decât atât, văduva lui Emi Pian a precizat că este de două ori mai tristă, pentru faptul că frații interlopului ucis au fost reținuți de poliție.

„Ce voiam sa va mai spun? Emi a fost un om bun, nu a avut dușmani în viața lui, nu a bătut pe nimeni, nu a atentat la viața nimănui. El în schimb a fost amenințat. Napy i-a spus și pe telefon și poate o să găsească ei vreodată înregistrările astea. Cei de la Poliție. Emi, tu cauți moartea cu noi?”, a mai spus ea.

 

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *