Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Maria Buză şi Marius Rizea fac parte din distribuția serialului Adela, difuzat la Antena 1

Maria Buză şi Marius Rizea fac parte din distribuţia celui
mai nou serial de ficţiune produs de Ruxandra Ion, Adela. Obişnuiţi să joace un
cuplu, de data aceasta telespectatorii îi vor putea descoperi pe cei doi într-o
relaţie mai complicată.

Ca în orice casă, şi în casa Andronic, toate zvonurile trec prin “turnul de control”, în acest caz, pe la menajera Stela (Teodora Păcurar), care aude tot şi foloseşte informaţiile pentru a-şi atinge scopul.

Stela are aspiraţii mari, îşi doreşte să apară la televizor, însă e trezită la realitate de mai cerebrala sa mamă, Gina (Maria Buză), bucătăreasa casei. Stela şi Ica (Ştefana Dârzău – cealaltă menajeră), suspină după Luca, nepotul lui Paul Andronic, care nu are ochi pentru niciuna dintre ele.

Stela este curtată fără succes de Ilie (Marius Rizea), şoferul
familiei Andronic. Relaţiile dintre servitori şi comentariile lor pe marginea
dramei din casa Andronic reprezintă sursa de comedie a serialului.

Gina, personajul pus în scenă de Maria Buză este o femeie cu gura mare, bucătăreasă în casă, care cântă bine, dar care şi-a ratat cariera. Împreună cu fiica ei, Stela, ascunde şi dezleagă mistere şi discută tot, într-o cheie comică ce lipsea din casa Andronic.

“Sunt cea mai fericită că fac parte din acest proiect condus de doamna Ruxandra Ion. Am găsit aici o echipă extraordinară şi trebuie să vă mărturisesc că urmăream şi înainte proiectele dumneaei şi îmi imaginam cum ar fi să fi fost să fiu şi eu acolo.

Iată, imaginaţia mea a devenit un fapt real şi, cum spuneam, cu bucurie vă invit să ne urmăriţi. În bucătărie, dragi telespectatori, acolo unde se comentează tot, se bârfeşte mult şi se pun la cale toate lucrurile!”, a declarat Maria Buză.

Ilie este şoferul lui Paul Andronic, dar toată familia îl foloseşte. La rândul lui, află lucruri şi le foloseşte pentru a-şi atinge scopurile.

“Sunt Ilie, mâna stângă a lui Paul Andronic, personajul principal, pentru că mâna dreaptă este Mihai. Undeva la 40 de ani, necăsătorit. Nu ştiu dacă şi-a propus să fie căsătorit. Ilie o iubeşte pe Stela, în tăcere, platonic, ea nu îl iubeşte, doar se foloseşte de el.

Bine, Ilie le cam iubeşte pe toate. Tot ce apare mai tânăr, mai proaspăt, Ilie e primul care abordează problema. Şofer, omul bun la toate, om de încredere, cu farmec, atât cât pot şi eu!”, glumeşte actorul  Marius Rizea.    

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *