Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Tenis » Final în turneul Challenger de la Iași! Astăzi se joacă finala!

Turneul de tenis Challenger de la Iași, Concord Open, a ajuns la ultima fază a competiției. Astăzi, începând cu ora 12:00, se va disputa în complexul de la Ciric marea finală.

Desfășurarea semifinalelor

Prima semifinală s-a disputat ieri începând cu ora 12:00. Principalul favorit al competiției, Pablo Andujar – locul 51 în ierarhia mondială, l-a întâlnit pe francezul Mathias Bourgue, aflat cu peste 200 jocuri mai jos (258 ATP)! Disputa s-a întins pe durata a trei seturi, fiecare dintre acestea încheindu-se cu scorul de 6-3. Primul dintre acestea a fost adjudecat de Bourgue, în urma unui singur break câștigat la scorul de 2-1. În continuare, în actul secund, Andujar și-a reglat tirul jocului reușind să câștige cu același scor. Totuși, victoria din manșa a doua nu a fost suficientă pentru iberic, deoarece în decisiv nu a putut să își mențină avantajul break-ului câștigat la 1-1, cedându-și până la final de două ori serviciul. Scor final: 3-6, 6-3, 3-6, iar Mathias va juca cu trofeul pe masă.

În continuare, Bourgue va trebui să întâlnească în finală un alt jucător iberic, Carlos Taberner – 189 ATP. Acesta l-a învins pe compatriotul său Jaume Munar într-un meci maraton, întins pe durata a aproape 3 ore. Munar a câștigat primul set cu 7-5, însă Taberner și-a adjudecat următoarele două seturi cu 6-1 și 7-6.

Finala Bourgue – Taberner

Conform specialiștilor din „sportul alb”, Carlos Taberner este considerat drept principalul favorit al finalei. Totuși, în ceea ce privește jocul acestuia, s-ar putea sa intervină factorul oboselii fizice, Taberner caificându-se în această faza a competiției în urma a trei victorii consecutive obținute în set decisiv! De asemenea, amintim faptul că cei doi sportivi nu s-au întâlnit niciodată în carieră.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *