Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Anisia Gafton a fost eliminată de la Ferma Orășeni vs săteni, după ce s-a duelat cu Elena Chiriac și Alina Pușcău

Anisia Gafton a fost nevoită să părăsească Ferma, după ce s-a duelat cu Elena Chiriac. Chiar dacă a mai primit o șansă, nici de această dată norocul nu a fost de partea ei.

Duelul a fost unul foarte disputat, probele la care au fost supuse cele două fiind câștigate la limită de Elena Chiriac, cea care a rămas în continuare în competiție.

Chiar dacă fetele au luptat până în ultima clipă, orășeanca a dovedit că a fost mai concentrată în timpul confruntării.

“M-au susținut foarte, foarte mult și foarte bine”, a declarat Elena Chiriac, în timp ce Anisia Gafton a fost dezamăgită că nu a reușit să se descurce mai bine.

Anisia Gafton a primit o a doua șansă

Mihaela Rădulescu i-a povestit Anisiei că are posibilitatea de a se duela cu unul dintre cei trei bandiți.

Vedeta a ales-o pe Alina Pușcău, iar disputa dintre cele
două a fost una foarte strânsă până în ultima clipă, iar învingătoare a fost modelul.

“Am avut încredere în mine și nu am avut emoții, am fost exact acolo, am fost concentrată”, a mărturisit Alina Pușcău la PRO TV.

“Am învățat să fiu un om fericit în orice condiții”, a explicat și Anisia, cea care a părăsit concursul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *