Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Călin Geambașu s-a împăcat cu toată familia. Artistul a petrecut vacanța cu fosta iubită și băiețelul lor. „DaviN a avut parte de clipe de fericire”

După o perioadă de scandaluri cu întreaga familie, Călin Geambașu a revenit la sentimente mai bune, iar în această vară a profitat din plin de compania oamenilor dragi. Artistul și fosta iubită, Angelica, au petrecut împreună vacanța. Alături le-au fost părinții interpretului.

Solistul a publicat un mesaj pe rețelele sociale, în care a
povestit ce s-a întâmplat la sfârșitul verii, anunțând marea împăcare cu toată
familia.

„Ce mică-i vacanța mare…! DaviN, Angelica și cu mine ne-am bucurat săptămâni la rând de momentele frumoase pe care ni le-au oferit locurile pe unde am mers, fiind totuși precauți și în deplină siguranță sanitară, evitând aglomerațiile.

Vacanța asta, DaviN a avut parte de clipe de fericire, de normalitate, de viață de familie așa cum o știe el și așa cum a beneficiat dintotdeauna”, scrie Călin Geambașu pe Facebook.

Petre Geambașu s-a împăcat la finele anului trecut și cu
tatăl său, celebrul Petre Geambașu,  iar
alături de acesta, dar și de fiul lui, DaviN, a oferit un moment artistic excelent,
în emisiunea lui Fuego, de la TVR2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *