Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Povestea polițistei ”Pitbull” de pe litoral: ”Doi tâlhari furaseră o mașină și…”

Colegii au poreclit-o, fără ezitare, după primele acțiuni riscante în care s-a avântat fără niciun fel de teamă. ”Pitbull-ul” i-au spus, așa i-a rămas, ea nu s-a supărat, ba chiar e amuzată. Elisa are la activ peste 200 de inervenții în care a prins hoți în flagrant. Niciodată nu a făcut pasul în spate. Dar e meseria pe care și-a ales-o, a știut cu ce se mănâncă, a știut care-s riscurile.

CITEȘTE ȘI: MARCEL VELA, DESPRE DEMISIA ŞEFULUI POLIŢIEI ROMÂNE! „ESTE DECIZIA CORECTĂ ASTFEL ÎNCÂT IMAGINEA ŞI CREDIBILITATEA POLIŢIEI ROMÂNE SĂ NU FIE AFECTATE”

Povestea celei care este polițistă de trei ani, Elisa, a fost redată pe pagina de Facebook a Ministerului Afacerilor Interne.

”Ea este Elisa, ne-a spus colegul ei arătând spre polițista care se apropia de noi.

Uniforma îi venea perfect și se vedea de la depărtare că o poartă cu mândrie.

De 3 ani este polițistă în nordul litoralului și are în grijă 6 comune cu satele arondate.

În toată această perioadă are la activ peste 200 de prinderi în flagrant și nu a fost acțiune de la care să facă un pas în spate.

Noi am auzit de ea anul trecut când a arestat doi tâlhari care furaseră o mașină.

Elisa, care se întorcea de la o audiere, i-a surprins în trafic și a reușit să-i oprească. Cu mașina poliției a blocat ușa șoferului, apoi aceștia au fost încătușați și arestați de colegii care veniseră în sprijin.

NU RATA: ANUNȚUL FĂCUT DE MAI! SE VA ÎNFIINȚA O POLIȚIE SPECIALĂ PENTRU ȘCOLI. STRUCTURA „POLIȚIA, SIGURANȚĂ ȘCOLARĂ” VA FUNCȚIONA DIN PRIMA ZI A ANULUI ȘCOLAR

În scurt timp și-a căpătat și o poreclă: Pitbulul!

– Nu te deranjează cum îți spun oamenii? am întrebat-o pe polițistă.

– Deloc, ne-a răspuns ea râzând. Chiar mă distrează. Probabil că așa mă văd ei.

– Sunt peste 40 de grade afară. Nu îți este cald cu vesta pe tine?

– Deloc. M-am obișnuit, plus că aici trebuie să fim permanent pregătiți să intervenim.

– Noi am auzit de tine și de cum înțelegi să-ți faci datoria de polițist și am vrut să-ți adresăm personal felicitările noastre.

– Vă mulțumesc frumos, dar eu nu îmi fac decât datoria.

În acest moment un coleg de-al Elisei trece pe lângă noi.

– Să știți că mie nu îmi este niciodată teamă să merg la o intervenție dacă știu că este și Pitbulul nostru.

– Să știi că nici mie nu mi-ar fi teamă cu mine, a răspuns Elisa cu același râs molipsitor și optimist.

Încă o dată îți mulțumim, Elisa, pentru cum înțelegi să protejezi comunitatea pe care o ai în răspundere.

Cu respect!”, este povestea tinerei polițiste.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *