Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Mesajul lui Bebe Cotimanis pentru fanii serialului VLAD, înainte de începerea noului sezon

VLAD revine la PRO TV luni, 14 septembrie, iar răzbunarea
protagonistului ne va ține cu sufletul la gură, în fața televizorului, în
fiecare săptămână. Bebe Cotimanis și alți actori din serial  le-au transmis mesaje fanilor lor.

Admiratorii au așteptat nerăbdători noile episoade din VLAD, trimițând o mulțime de mesaje pentru echipa serialului, pe rețelele de socializare VLAD. Actorii au fost copleșiți de mesajele frumoase primite și au răspuns fanilor prin intermediul unei serii de interviuri disponibile pe platforma protvplus.ro.

„Vă mulțumim pentru toate mesajele din perioada aceasta. Fiți curioși și nu ratați niciun episod, pentru că urmează scene senzaționale!” Spune Adrian Nartea.

Bebe Cotimanis este încântat de simpatia pe care o simte din partea publicului.

„Ne urmăriți cu simpatie și noi simțim acest lucru. Vom fi din ce în ce mai buni, din ce în ce mai spectaculoși, vom avea replici din ce în ce mai bune și așteptăm răspunsurile, reacțiile voastre cu plăcere. Simțim că ne iubiți și vă iubim la rândul nostru.”

Anghel Damian, actor și scenarist VLAD, asigură publicul că așteptarea a meritat. „Fiți convinși că așteptarea a meritat, iar acest sezon va fi cel mai puternic de până acum, din toate punctele de vedere.”

Olimpia Melinte consideră că acest sezon este ca un vulcan gata să erupă. „Veți avea parte de multă adrenalină, pasiune, întorsături de situație… acest sezon se simte precum un vulcan care e gata să erupă.

Când va erupe, va frânge inimi sau va aduce zâmbete pe buze – depinde în ce tabără este fiecare. Știu că ne-ați așteptat cu sufletul la gură și vă mulțumim.”

Aura Călărașu urmărește și ea cu atenție mesajele de la fanii serialului, fiind impresionată de numărul mare de mesaje primite.

„În perioada aceasta am văzut câte mesaje și reacții am primit de la fanii serialului pe rețelele de socializare.

Sunt încântată de atașamentul oamenilor față de acest serial, le mulțumesc foarte tare și le doresc să rămână alături de noi. Este o producție de calitate, actorii, colegii mei sunt vârfurile generației lor, sunt foarte buni. Fiți alături de noi în continuare!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *