Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Cum “s-au rugat” și “au postit” surorile Bambi în NUBA

Până mai ieri spuneau că sunt atât de credincioase, încât se spovedesc în toate cele patru posturi, iar acum… surpriză! Denisa și Raluca, celebrele surori „Bambi” s-au „rugat” și au „postit” în NUBA Mamaia! Îmbrăcate ca două dive adevărate, surorile au petrecut până în zorii zilei și au părut să dea uitării, cel puțin temporar, obiceiurile religioase pe care le invocau.

Pandemia de COVID-19 nu le-a ținut departe de distracție pe vedetele noastre. Litoralul a fost full, așa că toată lumea a căutat un loc în club, acolo unde voia bună, băutura scumpă și muzica sunt la ele acasă, iar fițele au fost nelipsite.

De la distracția din Nuba nu au lipsit nici Denisa și Raluca de la Bambi, iar cele două surori se pare că au știut ce înseamnă distracția. Denisa a fost însoțită de iubit, în timp ce Raluca și-a făcut „veacul” singurică, dar bucurându-se de compania celor doi îndrăgostiți, dar și a câtorva buni prieteni pe care îi aveau la masă. În seara cu pricina, cele două surori au adoptat două ținute foarte sexy, cu care au atras imediat privirile. Denisa a îmbrăcat o rochie cu spatele decupat, de culoare kaki, iar Raluca a purtat o rochiță albă, extrem de transparentă, care îi lăsa lenjeria intimă la vedere.

Raluca Tănase, sexy la Nuba Mamaia

(NU RATA: EA ESTE PRIMA VEDETĂ ELIMINATĂ! ”BAMBINA” DE LA ”BRAVO, AI STIL!” A PĂRĂSIT COMPETIȚIA LA ”CEREREA” PUBLICULUI)

Cât a fost noaptea de lungă, fetele și companionii lor nu s-au oprit din dans, s-au simțit în largul lor și au cam uitat de postit, rugat și spovedit…

Denisa și Raluca de la Bambi s-au „spovedit” la Nuba Mamaia

„Bambinele” au vorbit despre credință, postit și spovedit

În urmă cu câțiva ani, invitate fiind în emisiunea lui Dan Capatos, Raluca și Denisa de la Bambi au declarat că sunt extrem de credincioase și se simt bine că au îmbrățișat și această latură în viața lor. La momentul respectiv, Denisa mărturisea că s-a îndreptat mai mult către credință și în urma unei intervenții chirurgicale pe care a suferit-o.

„În cele patru posturi din an trebuie să ne spovedim. Da, postăm rugăciuni, mergem la biserică. Sunt foarte mulţi oameni care ne mulţumesc pentru ceea ce facem. Când eu am suferit o intervenţie chirurgicală mi-am dat seama că este o binecuvântare că a fost totul bine si m-am trezit. Am căutat pe Google o rugăciune. M-am gândit cum aş putea să mulţumesc Maicii Domnului. Nu sunt de acord nici când merg la Arsenie Boca şi văd odorizante de maşină cu poza lui”, au spus Raluca şi Denisa Tănase, acum ceva timp.

Denisa Tănase se pregătește să îmbrace rochia de mireasă

De câțiva ani buni, Denisa de la Bambi trăiește o poveste de dragoste ca-n basme. Artista și Mircea Brânzei se iubesc necondiționat și sunt pregătiți să ajungă în fața altarului.

(CITEȘTE ȘI: ”BAMBINA” DE LA ”BRAVO, AI STIL!” S-A ÎMPĂCAT CU FOSTUL LA ȘASE LUNI DE LA DESPĂRȚIRE)

Nu au stabilit, încă, data marelui eveniment din viața lor, dar un lucru este cert! Bat clopote de nuntă! Din păcate, însă, nu atât de curând precum și-ar dori cei doi îndrăgostiți. Pandemia le-a dat și lor planurile peste cap.

Denisa Tănase, alături de Mircea Brânzei

”Nu avem planuri în direcția asta (n.r nunta), însă chiar dacă am avea n-am mai putea în acest an. Îmi doresc o nuntă restrânsă. (…) Mie îmi place mai mult emoția și evenimentul să fie mai restrâns cu persoane foarte apropiate. (…) Am vorbit, avem și nași, ne-am organizat în direcția asta”, a declarat Denisa Tănase la Antena Stars.

Denisa Tănase și Mircea Brânzei formează un cuplu de mai bine de trei ani. În vara lui 2018, cei doi au fost într-o croazieră de vis. Printre locurile în care au poposit se numără Madagascar și Mauritius, iar, într-una din zile, cântăreața a fost cerută de soție de tânărul afacerist, pe o plajă din Seychelles. Cei doi și-au dorit ca logodna să fie secretă, însă unii dintre prietenii lor i-au dat de gol pe rețelele de socializare.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *