Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Corina Caragea a dezvăluit metoda prin care își menține silueta perfectă. „Las 16 ore între ultima și prima masă”

Corina Caragea este una dintre cele mai sexy apariții de pe micul ecran. De-alungul anilor, vedeta Pro TV a reușit să își păstreze silueta, iar acum dezvăluie modul prin care a reușit să facă asta. Bruneta a recunoscut că în perioada izolării s-a îngrășat 5 kilograme, însă a scăpat rapid de ele.

„M-am îngrășat 5 kg. N-am fost niciodată genul care stă cu ochii pe cântar, dar am simțit că nu mă mai încap hainele.

Asta pentru că am stat acasă și, deși nu am nicio treabă cu bucătăria, am învățat să fac o prăjitură, am mâncat floricele uitându-mă la film, nu am mai fost la sală.

Am mai făcut eu sport în sufragerie, dar nu e același lucru. Dar, când s-au deschis parcurile, eram acolo prima, când s-au redeschis sălile, eram acolo prima. Am dat jos 4 din cele 5 kg”, spune ea pentru Click.

„La mine a mers foarte bine un program în care mănânc doar în decursul a 8 ore, astfel încât să las 16 ore între ultima și prima masă. Fac asta în fiecare zi. Mi-am obișnuit corpul așa și mă simt mult mai bine seara, adorm mai bine.

E greu doar în zilele în care sunt de dimineață la PRO TV, când mă trezesc la ora 4.00. Pentru a-mi respecta pauza de 16 ore, trebuie să aștept cu micul dejun până spre ora 9.00. E un coșmar”, mărturisește prezentatoarea tv pentru sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *