Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

De ce a înlocuit-o Simona Gherghe pe Diana Dumitrescu la emisiunea “Mireasa”. “Plângea în culise și…”

Vestea că Simona Gherghe revine în forță pe micul ecran se pare că nu i-a picat foarte bine Dianei Dumitrescu. Șefii Antenelor au decis să schimbe prezentatoarea show-ului TV ”Mireasa”, după ce ar fi sesizat că blondina care se află la cârma emisiunii nu s-ar fi potrivit cu proiectul TV. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, declarații și detalii incendiare legate de ”mișcările de trupe” din culisele emisiunii de la Antena 1.

D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a intrat în posesia unor amănunte inedite din culisele show-ului TV ”Mireasa”, difuzat de Antena 1. (CITEȘTE ȘI: SIMONA GHERGHE RUPE TĂCEREA: ”M-AM DECIS SĂ VORBESC DESPRE PERIOADA DIFICILĂ DIN VIAȚA MEA!”)

Potrivit unor surse D.A.S. categoria A, șefii Antenelor au luat decizia de a schimba prezentatoarea emisiunii ”Mireasa” după ce Diana Dumitrescu ar fi gafat în mod repetat. Astfel, din noul sezon, care va începe în luna septembrie, la cârma show-ului matrimonial a fost ”instalată” una dintre cele mai vechi prezentatoare din trust, Simona Gherghe.

”Au decis să o pună pe liber după ce a gafat în câteva rânduri. Diana nu se descurca în postura de prezentatoare. Astfel, a fost înlăturată și în locul ei au adus-o pe Simona Gherghe. Nu se descurca deloc. Când a primit vestea, Diana a plâns minute în șir în culise”, a declarat o sursă D.A.S.

Diana Dumitrescu a fost înlocuită de la cârma emisiunii „Mireasa”

Simona Gherghe revine în forță pe micile ecrane

„Întoarcerea mea pe sticlă vine după o pauză de aproape un an şi jumătate, timp în care am fost alături de copiii mei, Ana şi Vlad. Acum sunt măricei, aşa că e momentul să revin pe un interval (14.00 – 16.00) care îmi permite să fiu, în continuare, o mamă extrem de implicată în viaţa copiilor mei.

Iar revenirea o fac în stilul meu: cu un gen de program de televiziune pe care nu l-am mai făcut, în cei 18 ani de televiziune. N-am în portofoliu niciun reality-show. Acum mai puţin de un an, când colegii mei mi-au propus noua «Mireasa», am spus că nu sunt pregătită să mă întorc, pentru că Vlad, mezinul meu, avea doar câteva luni şi, deci, mult mai multă nevoie de mine. Iată-mă, acum, la cârma acestei emisii care, cu siguranţă, mă va scoate din zona de confort!”, a dezvăluit Simona Gherghe.

Fosta prezentatoare de la Acces Direct, Simona Gherghe, se întoarce în fața telespectatorilor

„Nu va fi simplu pentru mine”

În tot acest timp, cunoscuta prezentatoare a studiat îndeaproape formatul şi ştie exact la ce să se aştepte: “Sunt pasionată de psihologie şi experimentul acesta social va fi extrem de interesant. Concurenţii, fete si băieți, care se vor vedea pentru prima oară în gala de pe 5 septembrie, sunt tipologii diferite, provin din medii diferite şi au pregătire profesională diferită.

Cu toate acestea, vor trebui să convieţuiască, vreme de patru luni, într-o casă din care nu vor putea ieşi, în speranţa că îşi vor găsi jumătatea – căci asta este marea miză! Nu va fi simplu pentru mine, căci voi fi singura lor legătură cu lumea exterioară. Pentru ei va fi şi mai dificil, chiar dacă vor locui într-o casă absolut spectaculoasă! Aşa că vă invit în fiecare zi, de luni până vineri de la ora 14:00 şi sâmbătă de la ora 13:30 să-mi fiţi alături în această aventură!”, a completat Simona.

Din 5 septembrie, în calitate de gazdă a reality show-ului matrimonial „Mireasa”, de la Antena 1, Simona Gherghe va aduce în centrul atenției povești de dragoste, momente mai mult sau mai puţin tensionate și îi va supune pe concurenți la reguli dure, confruntări acide și încărcate de emoție, dar și la multe provocări, în care și telespectatorii vor avea un cuvânt de spus. (NU RATA: SIMONA GHERGHE A PĂȚIT-O DIN NOU: ”DE DATA ASTA NU A MAI FOST GREȘEALA MEA!”)

Formula de toamnă a Antenei 1

Noua formulă a toamnei la Antena 1 aduce, începând de luni, 7 septembrie, trei „porții” săptămânale „Chefi la cuțite”, (lunea, marţea şi miercurea, de la 20:30), urmate de o seară de dramă în „Sacrificiul” (miercurea, de la 22:30) și muzică în cadrul celui de-al nouălea sezon „X Factor” (vinerea, de la 20:30)!  Serile de weekend vor fi marcate de transformări neașteptate la „Te cunosc de undeva!” (sâmbăta, de la 20:00) , iar fiecare săptămână se va încheia cu o doză de umor excentric, la iUmor (duminica, de la 20:00).

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *