Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Pandemia de Covid-19 a schimbat scenariul serialului ”Vlad”. Aproape toate scenele se filmează în exterior și a fost limitată interacțiunea actorilor

După o pauză de mai bine de două luni, filmările serialului ”Vlad” au fost reluate. Întoarcerea pe platourile de filmare a venit ”la pachet” cu o sumedenie de reguli, ba chiar și cu modificări semnificative de scenariu.

Criza sanitară provocată de pandemia de COVID-19 s-a răsfrânt și asupra producției difuzate la PRO TV, pentru că filmările implică o echipă numeroasă, iar riscurile sunt pe măsură.

Pentru a putea termina sezonul 3, aproape toți actorii din ”Vlad” au fost testați înainte de întoarcerea pe platou, fiindcă anumite scene necesită apropiere fizică.

Cum se desfășoară filmările?

Actorii intră în cabina de machiaj pe rând, iar după fiecare se dezinfectează toate obiectele folosite de aceștia, astfel că timpul de pregătire a unui personaj a devenit automat mai mare ca până acum.

Când este pauză de masă, nu se mai mănâncă la comun, ca înainte de pandemie, când actorii se întâlneau într-un cort, după ce își luau mâncarea din spațiul special amenajat, ci mâncarea se primește în pachete individuale, sigilate, iar fiecare își ia pachetul și îl mănâncă singur în rulota proprie.

Principalii protagoniști ai serialului: Andrei Aradits, Adrian Nartea și Olimpia Melinte

Pentru a evita la maximum posibilitatea de infectare, scenariul a fost rescris astfel încât să se evite scenele cu figurație multă și cele care implică mulți actori la cadru.

De acest aspect s-a ocupat Anghel Damian și Lia Bugnar, care pe perioada de autoizolare au regândit traiectoria personajelor din serial, astfel încât scenele care se petreceau în interior să se desfășoare acum în exterior, așadar, să fie filmate în aer liber, unde riscul unei înfectări este mai mic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *