Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

PSD, moțiune de cenzură: ”Guvernul PNL – de la pandemie la pande-mită generalizată. Belşug în buzunarele clientelei PNL, sărăcie în buzunarele românilor”

205 parlamentari semnează moțiunea de cenzură care va fi depusă, astăzi, împotriva guvernului condus de Ludovic Orban, singurul dintre social-democrați care nu este prezent pe listă fiind Eugen Teodorovici.

Potrivit GÂNDUL.RO, social-democrații sunt de părere că guvernarea liberală a reprezentat un eșec incontestabil, iar lipsa de credibilitate a atins cote alarmante. În ceea ce privește criza medicală fără precedent indusă de noul coronavirus, social-democrații susțin că guvernul Orban nu a reușit să gestioneze perioada, abordând superficial chiar și pericolul infecției.

„Chermezele PNL în vremea pandemiei. Reprezentanții Guvernului și-au pierdut iremediabil credibilitatea în modul în care au gestionat pandemia. Au spus pe gură că virusul e deosebit de grav, dar s-au purtat ca și cum virusul n-ar fi existat, petrecând fără mască și fără distanțare în clădirea guvernului sau dând petreceri în restaurante cu zeci de invitați și interlopi. Au încălcat toate regulile pe care le-au impus cetățenilor”, se arată în moțiunea de cenzură a PSD.

PSD: ”O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky”

Textul moțiunii este unul estrem de dur la adresa lui Ludovic Orban și a lui Klaus Iohannis, aceștia fiind acuzați că au minimalizat pericolul reprezentat de noul coronavirus și au apărut, cu diferite ocazii, fără masca medicală.

Ludovic Orban a fost fotografiat fără mască chiar în biroul din clădirea Guvernului, iar Klaus Iohannis, ”impasibil”, nu a purtat mască la reuniunile de Bruxelles. Social-democrații consideră că ”șuetele” organizate de reprezentanții PNL nu sunt altceva decât o rușine națională.

„S-au purtat ca și cum s-ar fi aflat deasupra legii și a coronavirusului! Au sfidat un întreg popor pe care l-au forțat să respecte reguli și restricții, pe care ei înșiși le-au călcat în picioare fără nicio jenă! O națiune întreagă l-a văzut pe șeful statului român, Klaus Iohannis, stând impasibil, fără mască la reuniunile de la Bruxelles, într-un contrast jenant cu ceilalți lideri politici europeni care se conformaseră regulilor de protecție. O națiune întreagă l-a văzut pe șeful Executivului, Ludovic Orban, fără mască, fără distanțare, fumând trabuc la un pahar de whisky, în clădirea Guvernului, după ce tocmai instituise pentru populație obligația de a purta masca în spațiile închise! Acestea sunt contraexemplele pe care românii le-au văzut. Toate aceste chermeze ale PNL din timpul pandemiei sunt o rușine națională! Sunt o sfidare la adresa cetățenilor obișnuiți care au fost obligați să stea în casă izolați”, se mai arată în moțiunea de cenzură.

„Oamenii au pierdut tot ce câștigaseră în guvernarea PSD. Unde s-au dus banii împrumutați de Guvernul Orban? Pentru ce plătim acest cost uriaș? Nu se vede nimic în economie! Dimpotrivă economia se prăbușește, în procente cu două cifre. Nu se vede nimic în nivelul de trai al populației. Dimpotrivă, puterea de cumpărare scade de la o zi la alta, în ritm accelerat. Creșterile de venituri din anii anteriori, toată bunăstarea pe care românii au reușit să o acumuleze, sunt anulate de prăbușirea puterii de cumpărare a populaţiei în scurta guvernare PNL. Guvernarea PNL a readus austeritatea, sărăcia și cercul vicios al salariilor micise mai arată în moțiunea de cenzură”, scriu social-democrații.

Nu a contat sănătatea muncitorilor români, înghesuiți în autobuze, în aeroporturi și în avioane

Partidul Social Democrat  acuză guvernarea liberală că a pierdut ”controlul pandemiei”, iar un astfel de eșec s-a datorat deciziilor și măsurilor ”contradictorii.

Reglementările unei ordonanțe au fost anulate de ordonanța următoare, acuză social-democrații, iar pentru a se reveni la normalitate a mai fost nevoie de ”încă două sau trei ordonanțe”. Sănătatea muncitorilor ”nu a contat”, iar aceștia, practic, ”au fost trimiși la export”.

„O altă cauză majoră a pierderii controlului asupra pandemiei de către Guvernul Orban 2, a fost seria nesfârșită de decizii și măsuri contradictorii. La început au fost contradicțiile dintre Ordonanțele militare din starea de urgență. Ceea ce se reglementa într-o ordonanță se anula în ordonanța următoare, pentru ca apoi peste încă două sau trei ordonanțe să se revină la reglementarea inițială. Românii nu mai puteau ține pasul cu schimbările diametral opuse de la o zi la alta. Atunci a avut loc trimiterea românilor la export. Nu a contat sănătatea muncitorilor români, înghesuiți în autobuze, în aeroporturi și în avioane”, susțin social-democrații.

”Pentru Iohannis și Orban a contat doar câștigarea bunăvoinței de la Înaltele Porți ale Europei, de unde veniseră apeluri pentru forța de muncă ieftină din România. A urmat apoi lunga serie de contradicții între relaxările și restricțiile reglementate alandala de către Guvernul Orban. A fost greu de înțeles pentru români, de ce nu puteau circula în spațiu deschis în parcuri, dar aveau voie să se îngrămădească în spații închise în supermarketuri. Este greu de înțeles pentru români, de ce poți merge la plajă cu soțul din certificatul de căsătorie, dar nu poți merge cu propriul copil pe care îl crești în parteneriat civil. Este greu pentru orice cetățean să înțeleagă de ce în viziunea Guvernului este periculos să mergi la teatru, dar ești în siguranță când mergi la cazino sau când joci păcănele”, transmit semnatarii moțiunii de cenzură.

”Este greu de înțeles pentru cetățeni, de ce în localitățile sub cod roșu este riscant pentru elevi să meargă la școală, dar este sigur să se organizeze alegeri în aceleași săli de clasă”, se mai precizează în textul moțiunii de cenzură.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *