Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

VIDEO | Bărbat salvat de la înec de doi pescari la Arad! Au crezut că e un pește uriaș



Doi pescari au salvat, azi-noapte, un bărbat de la înec, crezând inițial că au prins un pește uriaș. Incidentul s-a petrecut în județul Arad.

În jurul orei 00.30, duminică dimineața, autoritățile din Arad au fost alertate că o barcă de pe râul Mureș, în zona localității Milova, s-a scufundat, iar bărbații aflați la bord au căzut în apă.

Cei din barcă au încercat să se salveze, însă au fost purtați de ape, iar la un moment dat au fost separați din cauza curentului puternic și a întunericului.

Bărbatul s-a agățat în linia unei undițe

În zona localității Ususău, unul dintre bărbați, care are handicap locomotor, s-a agățat întâmplător în linia unei undițe de pescuit, lansată de către un cuplu ce se afla la pescuit în zonă.

„Crezând că este o captură uriașă, cei doi pescari au depus eforturi mari să-l aducă la mal. Surpriza a fost pe măsură în momentul în care și-au dat seama că marea captură este un om. Cei doi l-au scos pe bărbat din apă și au aflat împrejurările în care s-a produs acel eveniment, sunând imediat la 112. Ceilalți doi bărbați au reușit să iasă din apă, unul pe un mal, celălalt pe altul, însă dezorientați nu au mai putut înainta, fiind blocați din cauza vegetației și a întunericului”, precizează Jandarmeria.





Source link

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *