Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Şcolile şi universităţile din Turcia vor începe cursurile în clase la aproape o lună după începerea anului şcolar

Şcolile şi universităţile din Turcia vor începe cursurile în clase la aproape o lună după începerea anului şcolar, a anunţat miercuri guvernul de la Ankara, în contextul în care numărul zilnic al contaminărilor cu noul coronavirus depăşeşte 1.000 de cazuri, informează AFP.

„Şcolile se vor redeschide cu învăţământ la distanţă pe 31 august”, a declarat presei ministrul educaţiei Ziya Selcuk.

Conform acestuia, se poate spera la o revenire treptată la desfăşurarea cursurilor în clase începând cu 21 septembrie.

Această decizie a fost adoptată pe baza avizului comitetului ştiinţific care consiliază guvernul turc şi care s-a întrunit miercuri.

În Turcia, şcolile şi universităţile au fost închise în luna martie, aşa cum s-a întâmplat şi cu majoritatea spaţiilor deschise publicului, iar autorităţile au decis să menţină şcolile închise până la sfârşitul anului şcolar.

Autorităţile turce se tem de o revenire a epidemiei de COVID-19, deoarece numărul cazurilor înregistrate zilnic a crescut de la 900 la 1.000 pe 4 august, iar de la acea dată nu a mai scăzut.

În total, 243.180 de persoane au fost infectate şi s-au înregistrat 5.873 de decese, potrivit cifrelor date marţi publicităţii de guvern turc.

Ministrul sănătăţii Fahrettin Koca a avertizat miercuri că „măsurile stricte pe care nu vrem să le impunem din nou ar putea fi reintroduse în cazul în care creşterea (numărului de infectări) continuă în acest ritm”.

Foto: INQUAM Photos – Octav Ganea

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *