Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Deputatul Florin Roman a cerut convocarea Comisiilor juridice pentru a discuta revocarea Avocatului Poporului, Renate Weber, solicitată de PNL

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, a solicitat, miercuri, în plenul Parlamentului, convocarea Comisiilor juridice pentru a lua în dezbatere cererea liberalilor de revocare a Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului, transmite Agerpres.

„Vă solicit ca membrii Comisiei juridice să se întrunească să discute solicitarea de revocare din funcţie a Avocatului Poporului. (…) Arătaţi că vă pasă şi lăsaţi comisiile să se întrunească, să ia în dezbatere solicitarea PNL de revocare din funcţie a doamnei Renate Weber”, a spus Roman.

El a susţinut că, din cauza acţiunilor Avocatului Poporului, „peste 5.000 de persoane infectate au fost lăsate pe străzi şi Guvernul a fost lăsat fără instrumentele necesare” pentru a lua măsuri împotriva răspândirii epidemiei de COVID-19.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a precizat că, potrivit regulamentului, solicitarea trebuie să intre mai întâi în şedinţa Birourilor permanente.

În 22 iunie, liberalii au depus la Parlament o cerere de revocare din funcţia de Avocat al Poporului a Renatei Weber.

Sursa Foto: Inquam Photos/ Autor: Octav Ganea

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *