Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Andi Vasluianu militează pentru redeschiderea școlilor la 14 septembrie. „E foarte aiurea să vezi cum copilul tău ar vrea să meargă la școală și stă pe tabletă”

Anul trecut, Andi Vasluianu experimenta emoțiile primei zile de școală alături de fiica lui cea mare, Maia. Dacă la momentul respectiv se vedea nevoit să plece de la filmări pentru a vedea dacă fiica lui face față cu brio trecerii de la grădiniță la școală, acum abia așteaptă ca din septembrie să-și ducă micuța în banca din clasă, nu să o vadă din nou lucrând de acasă.

Pe perioada stării de urgență, dar și imediat după, Andi Vasluianu a fost extrem de încântat de faptul că poate petrece mai mult timp cu familia lui. Având o relație extrem de apropiată cu copiii lui, aceste luni în care nu a mai fost implicat în foarte multe proiecte profesionale, Andi a recuperat tot timpul pierdut. Singurul lucru care l-a deranjat în această perioadă și speră ca din toamnă să se remedieze cumva situația, este că a trebuit să facă școală online cu fiica lui. Dat fiind faptul că locuiesc într-o casă cu o curte mare, actorul și soția lui au încercat să-și țină copiii cât mai departe de gadgeturi și să îi învețe să se bucure de natură, de jocurile copilăriei. Nu au avut opțiune atunci când Maia a trebuit să-și facă lecțiile, așa că s-au văzut nevoiți să o lase pe tabletă sau la laptop.

„Singura chestie obositoare pentru mine și bănuiesc că și pentru copii este lucratul de acasă. Când ai copil este foarte aiurea să-l vezi că ar vrea să meargă la școală și în schimb stă pe tabletă sau un alt gadget. O văd pe fiica mea cum îi pică toată energia în foarte scurt timp. Orice s-ar zice, toată nebunia asta cu „ecranele” în mână toată ziua ne face cu capul. Văd asta la fiica mea. Copiii oricum nu sunt în stare să se concentreze. Nici noi, ca maturi, nu suntem, darămite ei”, a povestit Andi Vasluianu,

care speră ca luna viitoare lucrurile să intre pe un făgaș normal, să se găsească soluții, astfel încât copiii să poate reîncepe școala în cele mai sigure condiții, dar și părinții să-și reia activitățile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *