Potrivit informațiilor G4Media, PSD ar fi decis să renunțe la susținerea lui Neculai Onțanu pentru Sectorul 2, în favoarea viceprimarului liberal Dan Cristian Popescu.
Primarul capitalei, Gabrieal Firea, a postat joi pe Facebook mai multe imagini de la o întâlnirea avută cu Dan Cristian Popescu, lăsând să se înțeleagă că a căzut cu acesta la o înțelegere poltică.
Într-o intervenție la Antena3, ea a fost întrebată dacă Dan Cristian Popescu intră în PSD:
„Ne mai gândim”, a răspuns Firea, subliniind că după întâlnirea administrativă avută cu Popescu, discuția a continuat la partid.
„Am continuat să discutăm unele aspecte, nu îmi permit acum să le dezvălui pe toate, dar ce este cert e că noi avem și am avut o bună colaborare administrativă”, a comentat Firea.
Primarul capitalei a admis că Dan Cristian Popescu este nemulțumit de faptul că PNL a cedat candidatura pentru Sectorul 2, Alianței USR-PLUS.
„Având în vedere că PNL a ales să meargă la sectorul 2 cu un candidat al USR-PLUS, Dan Popescu a spus că are propriile planuri pentru Sectorul 2 și a lăsat o portiță deschisă, că dacă o altă formțaiune politică îl va sprijini, va face acest pas. Nu vă ascund că și dspre acest lucru am vorbit”, a spus Firea
Sursa Foto: Facebook/Gabrilea Firea