Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Criza sanitară e cauzată exclusiv de Guvernul criminal şi incompetent al lui Iohannis. Vom depune moţiunea de cenzură în jurul mijlocului lunii august

Purtătorul de cuvânt al PSD Lucian Romaşcanu a declarat că preşedintele Klaus Iohannis apără Guvernul PNL „criminal şi incompetent”, un Executiv care a cauzat criza sanitară. El a adăugat că PSD a acţionat mereu responsabil, a votat starea de urgenţă, a susţinut modificări legislative necesare gestionării pandemiei, relatează News.ro.

„Guvernul PNL a scăpat situaţia de sub control cu pandemia. Ei conduc MAI, ei au ISU şi nu fac nimic. De aceea ne aflăm în această situaţia în care nu mai putem ieşi din România. Acest Guvern este de vină pentru această criză fără precedent. Guvernul trebuia să dispună o nouă lege privind izolarea şi carantina după decizia CCR, iar aşteptarea motivării nu e decât o dovadă a incompetenţei crase a Guvernului. A trimis legea de abia pe 6 iulie, Parlamentul a adoptat în câteva zile legea. Reţineţi, de Camera Deputaţilor a trecut în mai puţin de 48 de ore”, a afirmat Lucian Romaşcanu, joi la sediul PSD din Kiseleff.

El a mai spus că sunt luni de zile în care au fost numiţi ciocli şi chelneri la conducerea spitalelor, iar Cabinetul Orban a gestionat foarte prost pandemia.

„Ceea ce face domnul Iohannis e să apere acest Guvern incompetent şi criminal. Sunt 4 luni de zile fără măşti. Cum să aperi nepotismele? Sunt luni de zile în care în fruntea spitalelor au fost numiţi ciocli, chelneri şi exemplul de incompetenţă criminală e numirea conducerii DSP Bucureşti. Ştim raportul Curţii de Conturi. Toate aceste lucruri îl decredibilizează pe domnul Iohannis. Criza sanitară e cauzată exclusiv de Guvernul criminal şi incompetent al domnului Iohannis. Nu are niciun fel de legătură nimic din ceea ce a făcut PSD cu această gestionare extraordinar de proastă a pandemiei. Ba din contră. Am acţionat responsabil. Am votat starea de urgenţă, să votăm modificări legislative”, a explicat Romaşcanu.

Întrebat dacă e urgentă depunerea moţiunii de cenzură, Romaşcanu a răspuns: „Au fost anunţuri că vom depune moţiunea de cenzură în jurul mijlocului lunii august. Sperăm că în CEx va fi stabilită o dată concretă”.

Chestionat mai departe dacă PSD a discutat şi cu liderii altor partide pentru susţinerea moţiunii, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: ”Noi avem toate semnăturile PSD, 202 semnături şi voturi în consecinţă, dar negocierile sunt în derulare”.

Romaşcanu a adăugat că PSD va prezenta o carte neagră a guvernării PNL, iar punctele de acolo se vor regăsi şi în moţiunea de cenzură.

„Vom începe să aducem în spaţiul public o carte neagră a guvernării şi se vor regăsi şi în moţiunea de cenzură. Incompetenţă, hoţie, nepotisme şi lista poate continua la nesfârşit”, a completat Lucian Romaşcanu.

Întrebat ce va face PSD dacă va trece moţiunea de cenzură, Romaşcanu a replicat: „Vom propune un Guvern pe care să îl avem susţinut de o majoritate în Parlament, astfel încât dl Iohannis, după cum îi este atributul constituţional, să îl numească. Vom veni cu un plan economic şi foarte bine structurat cu măsuri în domeniul sănătăţii. Vom încerca să corectăm, să facem bine. Am fi comunicat mai bine, am fi testat masiv încă de la începutul pandemiei”.

Citește și Iohannis: Azi e un nou record negativ, extrem de îngrijorător. Cum am ajuns aici? Stimați PSD-iști, nu caut vinovați, îi cunosc și îi arăt cu degetul. Pe voi vă arăt cu degetul / PSD a creat intenționat o criză sanitară ca să poată critica guvernul pentru măsuri care nu au putut fi luate

Sursa Foto: Captura Facebook

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *