Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

elevii de liceu, profesorii din aria STEM și consilierii școlari se pot înscrie până pe 31 iulie

Școala de Vară de Știință și Tehnologie de la Măgurele, ajunsă la a treia ediție, își deschide din nou porțile, de data aceasta în mediul virtual, în perioada 23 august – 5 septembrie 2020, pentru elevii de liceu, profesori din aria STEM (fizică, chimie, biologie, matematică, informatică, geografie, tehnologii) și consilieri școlari din învățământul gimnazial și liceal.

  • Aplicațiile se pot trimite până la 31 iulie 2020 prin completarea formularelor de pe site la cele două secțiuni: www.msciteh.educatiepentrustiinta.ro.

  • Participarea la Școala de vară este gratuită

Școala de Vară se desfășoară în cadrul parteneriatului dintre Universitatea din București, Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară – Horia Hulubei (IFIN-HH) și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).

În cadrul acestei ediții care are loc în format online elevii interesați de științe și tehnologie vor avea ocazia de a experimenta și practica cercetarea științifică, lucrând la propriile proiecte de cercetare sub îndrumarea online a mentorilor – cercetători, participând la dezbateri, tururi virtuale ale laboratoarelor, proiecte și lucru colaborativ. Mai mult, elevii vor beneficia de un modul de consiliere și dezvoltarea carierelor, precum și de sesiuni de socializare cu studenții Universității din București.

Elevii vor primi din partea organizatorilor truse experimentale cu ajutorul cărora să realizeze montaje și măsurători și vor fi invitați să exploreze și să documenteze mediul natural și cultural din localitățile lor, din prisma activităților propuse în temele de cercetare.

 

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *