Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Războiul ciocolatei. Cum s-a încheiat confruntarea juridică dintre Ritter Sport și Milka asupra monopolului pe forma pătrată

Timp de decenii, Ritter Sport și-a împachetat ciocolat în formă de patrat, așa că atunci când rivalul Milka a dorit să spargă acest monopol, cazul a ajuns în justiție, scrie BBC. Mika a reputat o victorie inițială în 2016, dar în cele din urmă cazul a ajuns la Curtea Federală de Justiție, unde judecătorii au tranșat cazul în favoarea Ritter Sport.

Istoria ciocolatei pătrate începe în 1932, când Clara Ritter ar fi venit cu ideea de a face o ciocolată pe care orice să încapă în orice buzunar fără să se rupă și să câtărească la fel cât o ciocolată normală.

Compania germană de familie a înregistrat drepturile de autor asupra formei pătrate în 1993, prin urmare atunci când Milka a început să vândă o ciocolată împachetată la fel, într-o formă patrată, a început un proces.

Milka, deținută de Mondelez, a câștigat în primă instantă dar decizia a fost întoarsă ulterior iar decizia finală a revenit Curții Federale de Justiție, care a decis că Ritter își poate păstra monopolul asupra formei pătrate.

În mod normal, în Germania un brand nu poate solicita protecție în funcție de forma produsului. Însă judecătorii au decis că Ritter Sport este un caz diferit. Consumatorii consideră că forma pătrată a cicolatei indică atât producătorul cât și calitatea produsului.

Sursa: BBC

 

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *