Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Donald Trump trimite mai mulți agenți federali în Chicago pentru a limita violențele/ Primarul democrat al orașului se opune

Preşedintele american Donald Trump a anunţat miercuri că va consolida numărul agenţilor federali la Chicago după o recrudescenţă a violenţelor în acest oraş, al treilea ca mărime în Statele Unite, în pofida opoziţiei primarului democrat al metropolei, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Anunţ o creştere accentuată a forţelor de ordine federale în populaţiile afectate de criminalitatea violentă”, a anunţat Trump de la Casa Albă.

Departamentul american al Justiţiei va ”creşte imediat numărul agenţilor de poliţie federali în oraşul Chicago”, a adăugat el.

Prezent alături de preşedintele Trump, secretarul american al Justiţiei, Bill Barr, a precizat că operaţiunea va avea loc în Chicago, Kansas City şi Albuquerque.

Aproximativ 200 de agenţi vor fi trimişi la Chicago, 30 la Albuquerque (New Mexico) şi 200 sunt deja în Kansas City (Missouri), a spus el.

Potrivit secretarului american al Justiţiei, ei vor lucra ”mână în mână” cu poliţia şi nu trebuie confundaţi cu agenţii federali implicaţi în reacţia la revolte.

Preşedintele american a ameninţat luni că va trimite agenţi federali la New York şi Chicago ca şi în alte bastioane ale democraţilor pentru a proteja clădirile federale şi, mai general, pentru a ”restabili ordinea”.

Aproximativ 15 persoane au fost rănite marţi în cursul unui incident armat la o ceremonie funerară în Chicago, potrivit poliţiei locale.

sursa foto: Twitter/ Donald Trump

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *