Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Deși minor, a fost gardian într-un lagăr de exterminare, participând la uciderea, în mai puțin de un an, a peste 5.000 de deținuți, majoritatea evrei

O instanţă din Hamburg l-a condamnat joi pe un bărbat în vârstă de 93 de ani, identificat public doar ca Bruno D., la doi ani de închisoare, cu suspendare, pentru crime comise în timpul regimului nazist din Germania din cel de-al doilea război mondial, transmite Reuters, preluată de Agerpres.

Ca gardian în lagărul de concentrare din Stettin de lângă Gdansk (în prezent, în Polonia), condamnatul a fost implicat în uciderea a 5232 de deţinuţi, majoritatea evrei, din august 1944 până în aprilie 1945. Fiind minor la vremea respectivă, i s-au aplicat reglementările pentru minori.

Bărbatul a recunoscut că a fost prezent în lagăr, dar a susţinut că acest lucru nu este echivalent cu vinovăţia.

Conform legislaţiei germane, identitatea celui în cauză este protejată.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *