Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Scăparea șefilor Jandarmeriei de răspundere pentru 10 august, un nou eșec al guvernării PNL

USR a criticat dur miercuri clasarea parțială de către DIICOT a dosarului privind violențețe jandarmilor împotriva protestatarilor din 10 august 2018, subliniind că șefii Jandarmiei și Poliției de atunci, dar și politicienii care au orchestrat represiunea scapă de răspundere penală, urmând să fie cercetați doar subordonații acestora. Potrivit USR, decizia DIICOT este ”o rușine pentru societatea românească, o palmă pe obrazul miilor de protestatari pașnici care și-au văzut încălcate grosolan drepturile și le-au fost puse în pericol sănătatea și integritatea”.

Decizia DIICOT reprezintă, totodată, un nou eșec al guvernării liberale de a repara după PSD și de a reda oamenilor încrederea în instituțiile statului prin oferirea, în primul rând, a adevărului, mai atrage atenția USR.

”Reprimarea manifestației din 10 august nu putea să aibă loc cu atâta ferocitate fără inițiativa și aprobarea unor oameni cu poziții de conducere în rândul forțelor de ordine și, mai sus, în statul român. Pretenția că responsabilitatea aparține câtorva acari păuni din Jandarmerie sfidează zecile de mii de participanți care au văzut cu ochii lor acolo. Am fost unul dintre acești oameni. Nu avem nevoie de încă un dosar al mineriadei, prelungit pe zeci de ani de zile fără să ajungă la o concluzie. Românii așteaptă un răspuns clar pentru reprimarea demonstrației din 10 august. Până acum nu există”, a declarat Dan Barna, președintele USR, potrivit unui comunicat de presă.

„În afara câtorva jandarmi fără funcții importante de conducere, DIICOT i-a spălat de păcate pe șefii mari din Jandarmerie și pe politicienii care au fost în spatele represiunii violente din 10 august 2018. După DIICOT, șefii Jandarmeriei au acționat corect, ordinele au fost legale, au existat doar câteva excese de zel ale unor subordonați. Aceasta este o mizerie fără seamăn! O bătaie de joc la adresa tuturor celor gazați și bătuți de jandarmi din ordinele superiorilor jandarmilor și ale pesediștilor în frunte cu Dragnea și Carmen Dan. O bataie de joc la adresa ideii de Justiție. Da, vorbesc pătimaș pentru că am fost acolo, am inhalat gazele acelea, am prieteni și cunoscuți bătuți cu sălbaticie și răniți în seara zilei de 10 august. Lucrurile nu vor rămâne așa: personal am formulat plângere penală pentru infracțiunile săvârșite de organele de conducere ale jandarmilor și de către unii politicieni pe 10 august 2018. Aștept comunicarea soluției de clasare pe care o voi contesta în instanță. Colegii mei care au formulat plângeri penale și toți cei care vor fi nemulțumiți de această clasare vom ataca această soluție cu speranța că Justiția va face lumină în acest caz”, a subliniat și deputatul USR Stelian Ion.

Uniunea a atras atenția că decizia DIICOT este cu atât mai inacceptabilă cu cât structura condusă de Giorgiana Hosu nu avea competența să se pronunțe asupra militarilor, lucru admis, de altfel, tocmai prin declinarea competenței către Parchetul Militar în ceea ce-i privește pe jandarmii „simpli”.

”Este evident că plângerea penală depusă de Jandarmerie, în care acuza o lovitură de stat la protestele din 10 august, a fost doar un pretext în planul de albire a șefilor Jandarmeriei. Decizia DIICOT capătă însă noi valențe dacă ne amintim că Giorgiana Hosu a fost propusă și susținută de ministrul Cătălin Predoiu și premierul Ludovic Orban și după avizul negativ al CSM, în care se arăta că aceasta „nu a demonstrat capacitate de asumare a responsabilității, de gestionare corespunzătoare a situațiilor de criză”, se mai arată în comunicat.

USR amintește că, ulterior, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire în fruntea DIICOT în ciuda recomandărilor MCV care precizează „respectarea avizelor negative ale Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la numirea în posturi de conducere a procurorilor”.

„Domnule Cătălin Predoiu, câte eșecuri aveți în plan să mai bifați? Procurorul șef al DIICOT a fost numit de președinte la propunerea dumneavoastră. Ați spus in repetate rânduri că veți monitoriza ancheta din 10 august. La fel cum ați promis și că desființați Secția Specială pentru anchetarea magistraților și că reparați toate legile Justiției stricate de PSD. Putem să credem că vreți să beneficiați de modificările nocive aduse de PSD legilor Justiției și de aceea refuzați să realizați demersurile necesare pentru repararea lor?”, a declarat și deputatul USR Silviu Dehelean.

Sursa foto: Inquam Photos/ Autor: George Călin

Citește și: OFICIAL Dosarul 10 August a fost clasat de DIICOT: Niciun șef al jandarmilor sau politician nu răspunde pentru violențele împotriva protestarilor. Rămân anchetați câțiva jandarmi

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *