Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Fiica lui Mihai Morar, scriitoare la 11 ani. Cezara a câștigat un concurs literar. “A scris aproape pe neștiute textul”

Mihai Morar este un tată mândru. Fiica lui i-a îndeplinit cel mai frumos vis. Realizatorul TV a împărtășit bucuria cu fanii de pe contul de socializare, unde a transmis un mesaj. Cezara a câștigat un concurs literar și i-a fost publicat un text într-o antologie, alături de alți copii talentați.

“Copilul ăsta este, oficial, scriitor. Povestirea Cezarei, «Înapoi în viitor», a fost selectată printre cele 15 eseuri scrise de copii din toată țara pentru antologia «Singuri acasă.

Copii și părinți în pandemie», apărută acum câteva zile la Editura Vremea. Dacă sunt mândru de ea? În niciun caz pentru că i-am găsit semnătura într-o carte. Asta trebuie să fie mândria și meritul ei. Cezara a scris aproape pe neștiute textul ăsta, la fel ca multe altele.

Eu l-am citit când el era deja de mult trimis la concurs. Mândria mea e alta. Sunt mândru că acest copil a ales să se exprime într-unul dintre cele mai frumoase moduri prin care o face un om. Prin scris.

Cuvântul înfrumusețează lumea, iar cel care se exprimă prin
cuvânt, înainte de a înfrumuseța lumea, prin scris, se înfrumusețează pe sine.
Sunt mândru că acest copil mi-a împlinit un vis.

De când eram mic, visam să îmi pun numele pe o carte. Iar dacă
eu nu am făcut-o până la vârsta asta, e poate pentru că trebuia să aștept mai
întâi să îmi văd numele prin copilul meu”, a scris Mihai Morar pe rețelele de
socializare. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *