Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Andrei Aradits a adus Grecia în curtea casei sale. ”Ne-am pus sunetul valurilor la boxe, am luat pește și vin alb și mi-am imaginat că sunt în Corfu”

Îndrăgostit de Grecia și de toate insulele ei, Andrei Aradits obișnuia să-și petreacă acolo vacanțele de vară. Nu și anul acesta. Pentru că la începutul pandemiei nu se putea călători, iar în momentul actual a reînceput filmările, actorul și familia lui nu vor ajunge prea curând în Grecia. Totuși, au găsit o soluție de compromis și au adus Corfu la ei acasă. 

FOTO credit: Cristiana Radu Nema

Spre norocul lui, interpretul lui Ștefan din serialul ”Vlad” (PRO TV) a apucat să se mute în casă nouă până să se declanșeze pandemia de COVID-19, astfel că izolarea a fost oarecum mai ușoară pentru el și familia lui. Dar nu atât de ușoară încât să-i facă să nu se gândească la mare, plajă și soare: ”Nu știu dacă apucăm să plecăm în vreo vacanță. Sper tare mult. Vreau la mare. N-am văzut marea anul trecut că n-am apucat, ne-am mutat, și aș vrea să ajung anul acesta. Să văd. Deocamdată s-a făcut programul, aș avea o fereastră, dar mi s-a spus că o să fie o vreme bizară și nu mă pot baza pe asta. Încă nu mi-am luat bilete de avion”, ne-a declarat actorul.

A renunțat la șlefuirea bibliotecii

Inventiv și extrem de creativ, Aradits a găsit însă o soluție pentru a retrăi amintirile frumoase din concedii: ”Zilele trecute stăteam cu soția în curte și mi-am dat seama că e bine și așa. Ne punem sunetul valurilor la boxe, că suntem puțin duși, înțelegi, și i-am zis că lipsesc cicadele (nr. – insecte care trăiesc în zone cu climă temperată și caldă). Iar a doua zi au apărut cicadele, undeva într-o curte vecină, exact alea de Grecia. M-am dus, mi-am cumpărat pește, am luat un vin alb, mi-am făcut o salată grecească și mi-am imaginat că sunt în Corfu”.

În aceste luni de pauză, Aradits s-a rezumat la odihnă și la relaxare: ”N-am făcut nimic prin curte cât am stat acasă. Am încercat, la un moment dat, ceva. E o bibliotecă pe care am vrut să o salvez că soția mea tot voia să scape de ea, dar nu m-am ținut de proiect. Trebuia șlefuită, dar nu i-am făcut nimic. Dacă nu am făcut-o cât am stat în autoizolare, nu cred că o mai fac”, ne-a mai povestit amuzat actorul.

A citit și a scris în pandemie

Singura activitate constructivă a
fost aceea că și-a îmbogățit cultura: ”Am citit tot soiul de
chestii amuzante. Am și scris, dar nu pot să spun că e ceva
concret. Evident că pe orice actor îl bate gândul să scrie și să
regizeze, dar pe de altă parte stau și mă întreb dacă o astfel
de pauză, cum a fost acum cu pandemia, este motivul principal și
sănătos să te apuci de scris. Cred că scopul, când te apuci de
scris, nu este să scrii ceva pentru că ai jucat în multe chestii
cu scenarii proaste și eu pot mai bine, trebuie doar dacă ai ceva
de spus. Dacă o gândești comparativ nu știu dacă e un motor
sănătos ca să te apuci de chestia asta”.

VIDEO/FOTO: Cosmin Nistor/ Dumitru Angelescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *