Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Adela Popescu l-a dat de gol pe Radu Vâlcan. „Este foarte dificil. Este un om antisocial”

Adela Popescu și Radu Vâlcan formează unul dintre cele mai solide cupluri din showbiz. S-au căsătorit în 2015 și au împreună doi băieți. Prezentatoarea de la Vorbește lumea a scos la iveală detalii neștiute despre soțul ei.

„Radu este foarte dificil, dar pe cât de dificil este pe atât de mult îmi dă mie ce am nevoie. Este un om antisocial, eu nu. El dacă stă de vorbă cu cineva, stă de vorbă fiindcă îi place persoana respectivă.

Nu are nicio jenă să facă exact ce simte. La început asta m-a deranjat, apoi mi-am dat seama că el este de fapt întru totul dedicat mie și familiei noastre și că tot ce vede în viitor suntem numai noi, cei ai lui.

În rest, niciodată și în niciun context nu m-a pus în vreo situație neplăcută”, a povestit Adela pentru cristinastanciulescu.ro.

„Chiar îmi aduc aminte că o colegă de la Buftea l-a rugat odată să o conducă acasă și Radu a refuzat-o, pentru că așa a considerat că e mai bine ca să nu îmi creeze vreun disconfort și mie asta mi se pare admirabil, pur și simplu! Iar ciudățeniile pe care le are pălesc în comparație cu ceea ce-mi oferă”, a mai spus ea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *