Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Cristi Borcea, despre cele trei căsnicii ale sale. “Meritul principal a fost al mamelor”

Cristi Borcea a vorbit despre cele trei căsnicii ale sale, dar și despre relația pe care o are cu cei 9 copii. În prezent, acesta este căsătorit cu Valentina Pelinel și au împreună două fetițe și un băiat. Afaceristul a recunoscut că nu își mai dorește să devină tată, însă dacă soția lui vrea, el nu se opune.

“Am copii de la 1 an, până la 23 de ani. Meritul meu este că le-am oferit tot ce le trebuie, dar meritul principal a fost al mamelor”, a spus Cristi Borcea la “Vorbește lumea”, de la PRO TV.

Cristi Borcea a recunoscut că este un bărbat romantic și obișnuiește să îi facă surprize soției lui. Acesta a mărturisit că nu își mai dorește copii, însă daca Valentina ar vrea, nu are nimic împotrivă.

“Sunt foarte romantic, sunt un sentimental incurabil. Fac declarații de dragoste, cumpăr flori, mă implic în creșterea copiilor, dar Valentina este cea care se ocupă de absolut tot.

Cu ea am probleme pentru că este o mamă ordonată, vrea ca totul să fie ca la carte, iar eu îi cam răsfăț”, a mai mărturisit fostul acționar dinamovist.

“Deocamdată nu îmi mai doresc copii, dar dacă Valentina își mai dorește, eu nu am nici o problemă”, a mai spus Borcea la PRO TV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *