Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Legea care va face locuințele noi mai utile: ce obligații au constructorii

Președintele Klaus Iohannis a promulgat recent o lege care va face locuințele noi mult mai inteligente și eficiente din punct de vedere energetic. Iar vestea bună e că toți constructorii trebuie să se conformeze.

UE a venit cu noi reguli privind performanța energetică a clădirilor sub forma unei directive. Această legislație europeană trebuie transpusă și-n România, iar votul final a venit de la Parlament. Între timp, legea a și fost promulgată.

Astfel, potrivit acestui act normativ, dezvoltatorii imobiliari care obțin un certificat de urbanism după 15 septembrie 2020 sunt obligați să echipeze clădirile pe care le construiesc cu dispozitive de autoreglare a temperaturii și calității aerului în interior în fiecare încăpere. O altă prevedere vine în sprijinul celor care au mașini electrice, pentru că aceste clădiri vor fi dotate și cu prize specifice.

Legea care va face casele noi mai inteligente

Directiva europeană transpusă în legislația națională arată că se fac pași într-o direcție corectă. Spre exemplu, obligația de a monta dispozitive de autoreglare a temperaturii și a aerului revine și proprietarilor de clădiri existente conectate la sistemele de încălzire centralizată, însă doar în măsura în care se justifică economic și este fezabil tehnic.

Dar pentru clădirile noi, prevederea e obligatorie. În sarcina dezvoltatorilor de clădiri noi cade și întocmirea unui studiu privind posibilitatea utilizării unor sisteme alternative de înaltă eficiență energetică. Studiul va fi realizat de un proiectat și poate fi efectuat și pentru un grup de clădiri învecinate din aceeași localitate. Una dintre cele mai importante prevederi se referă, însă, la mașinile electrice.

În cazul clădirilor nerezidențiale noi care au mai mult de zece locuri de parcare, proprietarii sunt obligați să instaleze cel puțin un punct de încărcare și tubulatura încastrată pentru cablurile electrice pentru cel puțin 20% din locurile de parcare prevăzute. Astfel, se poate instala, într-o etapă ulterioară, puncte de reîncarcare pentru vehicule electrice.

Pentru clădirile nerezidențiale existente cu peste 20 de locuri de parcare, până la 1 ianuarie 2025, proprietarii acestora au obligația de a instala un număr minim egal cu 10% din numărul total al locurilor de parcare, dar nu mai puțin de două puncte de reîncărcare pentru vehicule electrice. Această prevedere nu se aplică imobilelor deținute și ocupate de IMM-uri.

Mai scapă de această prevedere clădirile cu mai mult de 10 locuri de parcare a căror lucrări de construire au fost autorizate înainte de 10 martie 2021 și clădirile existente supuse unor renovări majore pentru care costul estimativ al instalațiilor de reîncărcare depășește 7% din costul total al renovării.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *