Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Maria Buză a rămas fără restaurantul din București. “Pandemia a reușit să mă pună la pământ și să închidem afacerea”

Până de curând, Maria Buză administra două restaurante, unul la malul mării și celălalt în buricul Capitalei. După ce vara trecută l-a închis pe cel de pe litoral, din cauza pandemiei a fost nevoită să suspende activitatea și de la cel din București. După această experiență, actrița mărturisește că nu se mai gândește să mai investească în astfel de businessuri.

După ce a avut pierderi financiare cu restaurantul de pe litoral, Maria Buză spera să se repună pe picioare cu ajutorul celui din București. Câteva luni lucrurile au mers bine, a făcut câteva evenimente care au strâns public, însă a venit pandemia și a trebuit să pună lacătul.

“Acolo mi-am petrecut ultimii mei ani din viață. Patru ani din viața mea am stat și m-am chinuit acolo și am făcut tot ce am crezut eu că pot face și m-am străduit cu toată ființa mea și cu toate buzunarele mele, cu toate portofelele mele, și cu toate conturile mele, să aduc lume cât mai multă în restaurant. Din păcate atât a fost să fie. Pandemia a reușit să mă pună la pământ și să închidem afacerea. Am predat spațiul”, a povestit Maria Buză pe canalul de YouTube al lui Marius Manole, mărturisind că și după ce vom trece de această criză provocată de COVID-19 nu mai vrea să investească într-o astfel de afacere. “Poate să cânt în alte restaurante. Invitată e cel mai bine”, a mai completat actrița.

S-a mutat în afara Bucureștiului

De când s-a intrat în autoizolare, Maria Buză a preferat să se mute în afara Bucureștiului, la casa de vacanță. “M-am retras pe la țară, pe unde avem o căsuță. M-am bucurat de mama, cu care stau foarte puțin și bineînțeles o văd foarte rar și perioada asta m-a ajutat mult și mi-a părut bine că pot să stau cu ea, iar ei și mai și”, a mai povestit actrița.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *