Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Peste o mie de angajati de la Dacia sunt trimisi din nou in somaj tehnic

1100 de angajati de la sectiile Presaj si Mecanica de la uzina Dacia din Mioveni intra in somaj tehnic in perioada 2-30 iunie, din cauza lipsei comenzilor. Compania declara ca activitatea este adaptata cererii comerciale.

Masura vine la nici o luna de zile de cand in fabrica a fost reluata integral activitatea. In fabrica lucreaza 15.000 de oameni.

Potrivit liderilor de sindicat, cei 1.100 de salariati care vor sta acasa in somaj tehnic sunt din sectiile care produc piese si subansamble pentru fabricile din Rusia, Maroc, Brazilia si Franta, care sunt inchise.

“Cei care sunt in somaj tehnic fac piese pentru altii. Atunci, nelucrand ei, n-au ce sa lucreze nici ai nostri. (…) Din 15 mii de oameni, stam acasa 1100. Am convenit ca Presajul sa lucreze doar in doua schimburi. Fiecare echipa, cand ii vine randul la schimbul trei, sta acasa.” a declarat, pentru MEDIAFAX, Nicolae Pavelescu, lider de sindicat Dacia.

760 de angajati din Sectia Motoare nu vor mai veni la munca pana la finalul lunii iunie.

Dacia si-a reluat activitatea integral din data de 4 mai, insa acum se produc doar 1.180 de masini pe zi, potrivit sindicalistilor.

„Industria auto a fost afectata odata cu declansarea crizei sanitare si in Romania, inca din luna februarie, cand a fost inregistrat primul caz de infectie cu COVID – 19 in tara. Activitatea de fabricatie pe platforma industriala Dacia de la Mioveni a fost suspendata si reluata gradual, incepand din 21 aprilie, in acord cu partenerii sociali, prioritizand conditiile de igiena si securitate pentru protejarea sanatatii angajatilor nostri.

Din 11 mai, activitatea celor doua uzine se desfasoara in trei echipe, adaptand-o cererii comerciale. La sfarsitul lunii mai, cadenta de fabricatie a fost de 1200 de vehicule pe zi, iar in cursul lunii iunie, este prevazuta cresterea acesteia, la 1300 de vehicule pe zi”, a comunicat pentru MEDIAFAX Directia Comunicare Groupe Renault Romania.

Sursa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *