Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Ce mare s-a făcut fiica lui Ingrid Vlasov și a lui Marian Nedelcu. Noelle a împlinit de curând 16 ani

Desemnată cel mai frumos copil din România, Noelle Vlasov a devenit o domnișoară în toată regula. Fiica lui Marian Nedelcu, un manechin de succes, și a lui Ingrid Vlasov, creatoare de modă, Noelle defila pe podiumurile de la Paris încâ de când avea 4 ani. La 16 ani, tânăra continuă pe același drum.

„Fiica mea s-a născut manechin. O las să se fardeze în fiecare zi, am învățat-o de mică să fie cochetă. Nu mi se pare nociv. Nu e rău să înveți o fetiță să se aranjeze la o vârstă cât mai fragedă”, declara Ingrid Vlasov încă de pe vremea când fiica ei nu împlinise nici 14 ani. Pentru a-i susține și cultiva pasiunea, părinții i-au organizat programul astfel încât Noelle făcea home schooling cu mult înainte să devină o alternativă pentru întreaga lume.

Astfel că, izolarea nu a fost una atât de dificilă pentru adolescentă, având chiar mai mult timp pentru a realiza ședințe foto. Asemenea părinților ei, Noelle aspiră la o carieră în industria modei internaționale și speră ca aceasta să-și revină mai repede după pandemia de COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *