Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce s-a spus că Victor Slav a fost prins drogat la volan. Vedeta a evitat să vorbească până acum. „Se judecă cu organele respective”

În toamna trecută, în presă apărea informația că Victor Slav ar fi fost prins drogat la volan, în urma unui control de rutină al Poliției Rutiere. La testul pentru alcool, rezultatul a fost negativ, însă la cel pentru substanțe interzise a reieșit că fostul soț al Biancăi Drăgușanu a consumat înainte să se urce la volan. Acum, Bianca face primele declarații despre acel episod.

Situația a fost readusă în discuție în emisiunea lui Capatos, având în vedere problema similară a Margheritei de la Clejani. Bianca infirmă, însă, acuzațiile care i se aduc lui Victor Slav și pune totul pe seama unei erori a aparatului Drug Test, scrie revista VIVA!

„Victor a fost în aceeași problemă. A fost în presă, terfelit de toată lumea, că a consumat la volan substanțe interzise.

Și-a luat avocat, a dat în judecată Poliția și s-a dovedit, după analize de sânge, făcute în ziua respectivă, că nu a consumat. Acum, se judecă cu organele respective care au dat comunicat și au făcut ce au făcut în presă”, a mărturisit Bianca la Antena 1.

„Imediat ce aparatul a indicat un rezultat pozitiv, şoferul a fost condus la INML pentru recoltarea de sânge şi urină. A fost conştient de fapta lui şi a fost cuminte, nu s-a opus”, au declarat atunci surse din cadrul IPJ Ilfov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *