Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Roxen a cunoscut succesul internațional după ce a participat la ediția online Eurovision 2020

Roxen, reprezentanta
României la Eurovision, a ajuns rapid în atenția mass media internațională, iar
piesele ei sunt ascultate în țări precum Norvegia, Suedia, Olanda și Australia.

Roxen își continuă drumul în muzică și înregistrează succes după succes atât în țară, cât și în străinătate. Artista a participat pe 16 mai la evenimentul special organizat de Eurovision, „Shine a light”, unde a transmis un mesaj de solidaritate și unitate în această perioadă delicată, dar a și cântat împreună cu reprezentanții tuturor celorlalte țări piesa care a dat și titlul ediției atipice din acest an.

Chiar dacă Eurovision nu va mai avea loc în 2020, Roxen va rămâne reprezentanta României anul viitor. Până atunci, așa cum a promis, continuă să promoveze piesele pe care le-a cântat anul acesta la Selecția Națională, cu precădere, „Alcohol You”, melodia aleasă de public și juriu. Piesa este extrem de apreciată în străinătate, iar în acest mpment are rezultate foarte bune în Suedia, Norvegia și Olanda, unde este în Viral 50 de Spotify. De asemenea și reprezentanți media din țări precum Spania, Croația, Bulgaria. Grecia, Polonia, Turcia, Australia și Columbia au fost interesați să o cunoască mai bine pe Roxen și să promoveze piesa „Alcohol You”.

„Sunt copleșită de toată atenția și îmi doresc să le mulțumesc din suflet tuturor celor care îmi ascultă muzica. Faptul că rezonează cu melodiile mele, că ele reușesc să le dea o anumită stare, mă bucură teribil. Abia aștept următoarele lansări și începerea pregătirilor pentru Eurovision 2021”, a declarat Roxen, care în urmă cu o săptămână a lansat piesa „Spune-mi”, care a depășit rapid un milion de vizualizări pe YouTube și în acest moment este pe primele locuri în trending.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *