Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Octavian Strunilă nu a ratat nicio emisiune de divertisment. „Mi-am dat seama că eu câteodată mă bag în proiecte fără să gândesc”

Octavian Strunilă este pe micul ecran de mai bine de 15 ani, timp în care a făcut turul televiziunilor, la mai toate emisiunile de divertisment. Pe unele le-a prezentat, iar în altele a avut rol de concurent. Actorul nu regretă că a ales televiziunea în defavoarea actoriei, însă consideră că avut și un deserviciu căci acum lumea nu-l mai asociază drept actorul Octavian Strunilă.

Televiunea i-a adus și momente foarte frumoase, celebritate și renumerații financiare peste medie, însă cu toate acestea nu crede că va mai accepta orice ofertă. „Cel mai prost lucru care s-a întâmplat în viața mea este că la un moment dat nu am avut cum să aleg dintre două chestii foarte bune care mi s-au întâmplat. Adică câștigasem „Gala Tânărului Actor” și după aia a venit ofertă din televiziune. Și cum aveam eu 23 de ani m-am dus unde se câștigau 200 de milioane, m-am dus în televiziune. După aia lucrurile au luat-o razna că nu mai știa nimeni că eu am câștigat „Gala Tânărului Actor” și am rămas așa în televiziune 15 ani. Dar nu-mi pare rău”, a povestit amuzat actorul care mărturisește că nu a ratat nicio emisiune, mai ales în postura de concurent. Ultima, unde a concurat alături de soția lui, Oana, i-a pus capac.

„Nu știu ce am căutat la „Uite cine dansează”. Ăla e un moment crucial din viața mea. Ăla a fost momentul când mi-am dat seama cât de prost sunt. Îmi pare rău de Oana (n.r. soția și partenera de dans) că am făcut-o de râs acolo. Mi-am făcut de râs toată familia. Atunci mi-am dat seama că eu câteodată mă bag în proiecte fără să gândesc. Așa am zis și atunci, că mă duc acolo și dansez, în virtutea faptului că am mai fost eu o dată la o emisiune de dans. După treaba asta la mine s-a întâmplat ceva extraordinar în viață. Mi-am dat seama că nu mai trebuie să fac nimic din postura de concurent. Dacă eu știu niște lucruri și am învățat niște lucruri, și zic că mă pricep cât de cât, cum ar fi să joc, să fac regie, să le fac pe astea, de ce să mă duc eu la Masterchef și la Uite cine dansează”, a mai povestit actorul.  

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *