Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Cristina Șișcanu și Grațiela Duban, față în față după scandalul de la Survivor România. “Nu știu ce aș mai putea să vorbesc cu ea”

Cristina Șișcanu și Grațiela Duban au avut prima întâlnire după emisiunea Survivor. Cele două nu au mai vorbit de când s-a terminat emisiunea, iar soția lui Mădălin Ionescu a plecat din concurs dezamăgită profund de colega ei de echipă. Acum, acestea s-au întâlnit în cadrul emisiunii Fan Arena, de la Kanal D.

Cristina a primit toate voturile echipei sale pentru a părăsi competiția și a fost foarte dezamăgită, asta pentru că nu se aștepta ca Grațiela să voteze pentru eliminarea sa.

Grațiela i-a spus că a votat corect, conform principiilor
sale și a numit-o pe Șișcanu cea mai slabă sportivă din echipa lor. 

“Principiile ei de viață au funcționat doar la mine. Pe mine m-a nominalizat pentru că a spus că eram cea mai slabă, dar când a nominalizat-o pe Elena a uitat de principii și a spus că a nominalizat-o din alte considerente, chiar dacă era bună pe traseu”, a replicat Cristina Șișcanu, la emisiunea Fan Arena.

“Eu nu am simțit că ea era apropiată de mine”

Grațiela Duban a mărturisit că niciodată nu a considerat-o pe Cristina Șișcanu prietena ei și nici nu a simțit că ele două sunt apropiate.

“Săptămânile trecute am ascultat un interviu al Cristinei în care spunea că ea se atașase de mine. Eu nu am simțit lucrul ăsta.

Eu nu am simțit că ea era apropiată de mine sufletește, nu am simțit că suntem foarte apropiate. Nu-mi pare rău că am procedat așa. Asta am simțit să fac în acel moment”, a afirmat Grațiela Duban.

“De atunci nu am mai vorbit și nici nu știu ce aș mai putea să vorbesc cu ea. Cu ceilalți care au ieșit am rămas apropiată. Cum ea zice că are niște principii în viață, pe care oricum la Survivor le-a aplicat doar în cazul meu, am și eu principii.

Eu dacă cumva am zis că sunt alături de un om, sunt alături de el. Am zis și acolo, că mă așteptam ca Grațiela să acționeze mai cerebral (…) Ea (n.red. – Grațiela) când a venit nu m-a sunat, deși noi, cu Ruby, cu Bogdan, ne-am întâlnit înainte să fie nebunia asta cu coronavirusul.

Ea când a venit nu m-a sunat, nici eu n-am sunat-o. Mi s-a părut ciudat ce s-a întâmplat atunci, ea știe, a văzut că am dat declarații pe subiectul ăsta”, a mai spus Cristina Șișcanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *