Ziarul monden

Stiri din toate domeniile

Anda Adam a renunțat la verighetă. Artista declara recent că își mai dorește un copil

Anda Adam a renunțat de ceva timp la verighetă și la fel a procedat și soțul ei. Acesta nu este singurul semn că între cei doi ar putea exista probleme. Aceștia nu se mai urmăresc nici pe rețelele de socializare, iar în ultima perioadă nu au mai postat deloc fotografii împreună.

În luna aprilie a anului trecut, Anda Adam anunța că își
dorește un frățior sau o surioară pentru Evelin, însă programul încărcat nu-i
permitea să rămână însărcinată.

„Ne dorim foarte tare să mai facem un copil, dar nu anul ăsta, pentru că, din păcate, trebuie să ținem cont de anumite conjuncturi. Eu sunt implicată în foarte multe proiecte și nu aș putea să fac acest lucru.

Dar pentru la anul avem în plan să facem o surioară sau un frățior pentru Evelin”, a declarat Anda Adam pentru Libertatea, în luna aprilie a anului trecut.

Fiica Andei Adam își dorește un frățior. Micuța a ales și numele pentru acesta. „Ea vrea un frățior, mi-a dat chiar și nume. Când o întreb dacă vrea să-i fac un bebeluș, îmi zice că da, e foarte fericită, dar când o întreb dacă vrea să fie fetiță, îmi zice că nu, că vrea băiat.

E foarte geloasă, să nu mai fie altă fetiță ca ea. Mi-a zis și cum să-l cheme: David”, a mai declarat Anda Adam la vremea respectivă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *