Mesajul Adelei Popescu, după nașterea celor doi copii

Mesajul Adelei Popescu, după nașterea celor doi copii. „Asta era liniștea mea și tot ce conta”





„Nu știu cum e pentru voi, dar pentru mine, chiar și acum, după două nașteri, cel mai reprezentativ moment atunci când vine vorba de aducerea pe lume a unui copil, este momentul în care i se taie cordonul ombilical și îi auzi primul plânset. Atunci, ca mamă, te liniștești. Știi că e totul în regulă, că e bine (și că, Slavă Cerului, s-a terminat totul). Apoi îți aduc copilul și, pentru câteva momente, îl ții lipit de tine. Credeți-mă, nu există bucurie mai mare, fericire mai mare, sentiment mai copleșitor. Un moment că acesta nu poate fi transpus în cuvinte. Eu nu pot fi decât deosebit de recunoscătoare că am trăit asta de două ori. Că mi-am auzit copiii venind pe lume. Că le-am auzit primul strigăt și că medicul m-a anunțat că sunt bine, sănătoși. Asta era liniștea mea și era tot ce conta atunci. Însă, ca mamă, sunt conștientă că, din păcate, nu toate femeile trăiesc asta”, a scris Adela Popescu pe blogul ei





Citește și

Statele Unite, apel către Republica Moldova. „Voința poporului moldovean exprimată prin alegeri trebuie respectată fără ingerință”





Citește mai multe despre Adela Popescu și Copii pe Libertatea.

Sursa



Citeste si  Naomi Campbell a revenit la Londra pentru o gală caritabilă