„M-a sunat plângând de la Poliție”

„M-a sunat plângând de la Poliție”





Un incident a avut loc la una dintre secțile de votare din Constanța. Mama primarului municipiului Constanţa, Decebal Făgădău (PSD), a ajuns duminică la o secţie de poliţie pentru a fi audiată în legătură cu o suspiciune de vot multiplu, după ce a primit cinci buletine de vot.





Femeia în vârstă de 70 de ani a fost dusă la Secția de Poliție din Constanța, și în prezent este audiată de polițiști. Decebal Făgădău a declarat pentru Info Sud-Est că a fost doar o eroare regretabilă pentru care îi pare rău și că nu mama lui a ridicat buletinele de vot de pe masă, ci acestea i s-au înmânat de către membrii comisiei.

Mama e la Poliție, plânge, a zis că i s-au dat buletinele de vot și nu a verificat câte a primit. Mama are 70 de ani, era împreună cu tatăl meu și nu a avut niciodată în intenție așa ceva. Sunt convins că această situație va fi elucidată imediat. M-a sunat plângând, de la Poliție. Regretă acest incident în care a fost târâtă fără să vrea doar pentru că poartă numele meu. Sunt convins că situația o să se lămurească”, a declarat Decebal Făgădău, potrivit Info Sud-Est.





Sursa



Citeste si  Ceapa în ciorap, trucul din bătrâni care nu dă greş