Medicul slătinean Mircea Tusciuc a fost eliberat condiționat

Medicul slătinean Mircea Tusciuc a fost eliberat condiționat





Magistraţii Judecătoriei Târgu Jiu au decis eliberarea condiţionată a medicului slătinean Mircea Tusciuc, înacarcerat pentru uciderea din culpă a unui copil de 9 ani, din Șerbănești, decizia nefiind definitivă. (VEZI ȘI: UN MEDIC VÂLCEAN A MURIT DUPĂ CE A AFLAT CĂ VA MERGE LA ÎNCHISOARE)





Anul trecut, în luna aprilie, doi medici din Slatina, Olt, au fost condamnaţi,  de Curtea de Apel Craiova, la trei ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru uciderea din culpă a unui copil în vârstă de nouă ani, din Şerbăneşti. Decizia era definitivă. (DETALII AICI)

În mai 2010, Paul Iancu, medicul de gardă, şi Mircea Tusciuc, chirurgul Spitalului Județean din Slatina, au preluat un pacient în vârsta de 9 ani, Cristian Marian Grigore, care s-a prezentat cu o fractură la antebraţul stâng.





Calvarul micuțului la Spitalul Județean

Chirurgul nu ar fi acordat îngrijirile medicale necesare în cazul lui Cristian Marian Grigore si a decis, în mod inoportun, externarea pacientului la 26 mai 2010, după ce i s-a pus o atelă gipsată. Pacientul a fost reinternat în aceeaşi seară, urmând ca, în dimineața urmatoare, să i se amputeze membrul superior.

Copilul a fost transferat apoi la sectia de terapie intensivă şi s-a chemat un elicopter SMURD pentru a-l duce la Bucuresti, însă a murit în timpul transportului, la 27 mai 2010.





Medicii care s-au ocupat de copil au fost destituiţi  la sfârsitul lunii iulie 2010.

Sursa



Citeste si  Calendar ortodox duminică, 25 august 2019. Aducerea moaștelor Sfântului Apostol Bartolomeu