Mărturia elevei care a fost tunsă de o colegă, în clasă. ”Și-au bătut joc de fata mea” » Simpaticul

Mărturia elevei care a fost tunsă de o colegă, în clasă. ”Și-au bătut joc de fata mea” » Simpaticul




Anchetă la o şcoală din Carei, judeţul Satu Mare. O elevă de clasa a cincea, care şi-a vopsit părul, spune că a fost umilită în faţa clasei de diriginta ei, care ar fi determinat-o să se tundă singură.





Părinţii fetei sunt revoltaţi şi vor să depună o plângere la poliţie pentru rele tratamente aplicate minorilor. Şi conducerea şcolii face verificări.

Fata, elevă în clasa a cincea, susţine că a fost cu mama ei la coafor şi, cu acordul acesteia, şi-a vopsit părul.





Potrivit conducerii şcolii, profesoara de istorie, care îi este şi dirigintă, i-ar fi atras atenţia copilei să se tundă ori să-şi vopsească părul într-o culoare naturală. Fata susţine că diriginta nu i-a spus nimic.

Peste câteva zile, profesoară a venit în clasa cu o foarfecă şi i-ar fi spus fetei să facă ce vrea, după cum a povestit chiar mama ei. Iar fata a început să-şi taie părul, apoi a fost ajutată de o colegă. Acum spune că s-a simţit umilită.





Nicoleta Plank, elevă: „Într-o zi de luni m-a văzut cu părul vopsit, n-a zis nimic, iar joi a venit cu foarfecă de faţă cu toţi colegii, care au râs de mine. La ultima oră a intrat în clasă foarte tulburată, şi-a aruncat geantă pe catedră şi mi-a pus o foarfecă pe bancă. Am apucat să-mi tai din păr puţin şi o colegă a spus că ştie să tundă şi a lăsat-o pe ea.”

Irina Plank, mama elevei: „Nu mi-a zis nimic că nu-i bine aşa sau să facem ceva cu părul fetiţei. Și în breton i-a intrat cu foarfecă. A recunoscut azi că n-a făcut bine. Dânsa a venit cu foarfecă de acasă şi nervoasă i-a zis faci ce vrei, fetiţa a început să-şi taie din păr.”





Gabor Plank, tatăl elevei: „Şi-a bătut joc de fata mea, m-a durat acest lucru. O să mergem mai departe în instanţă.”

Citeste si  Sfatul zilei de duminică, 22 septembrie 2019. Balanța nu poate fi mulțumită ușor

Profesoara nu a făcut declarații 

Profesoara implicată în acest scandal nu a dorit să facă nici o declaraţie şi nu a comentat acuzaţiile.

Conducerea şcolii a deschis o anchetă. Regulamentul prevede doar ca elevii să vină într-o ţinută decentă, fără îmbrăcăminte sau accesorii stridente, însă nu specifică nimic legat de vopsirea sau lungimea părului. Ancheta va trebui să stabilească şi de ce profesoaraă a luat o măsură atât de severă.

Alina Mocanu, directoarea şcolii: „N-a existat o comunicare prea clară între doamna dirigintă şi elevă. Noi vom cerceta să vedem care este adevărul.”

Şi inspectoratul şcolar s-a sesizat.

Călin Durlă, inspector şcolar: „Probabil o fi având anumite nemulţumiri, dar nu şcoala este menită să aplice astfel de pedepse. Sancţiunile pot porni de la mustrare până la desfacerea contractului de muncă.”

Colega profesoarei: „Există alte modalităţi de a rezolva anumite probleme şi trebuie găsite soluţiile potrivite. Nu e o măsură la locul ei.”

Părinţii fetei vor să depună şi o plângere la poliţie pentru rele tratamente aplicate minorului.

Sursa